Grupul Enel a primit o finanţare în valoare de până la 800 de milioane de dolari americani de la EKF, agenţia daneză de credit la export, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Acest împrumut, facilitat de Citi, se bazează pe relaţiile comerciale pe care Grupul le-a dezvoltat la nivel mondial cu furnizorii danezi şi are ca scop sprijinirea, printr-un instrument flexibil, a dezvoltării energiei eoliene şi atenuarea efectelor schimbărilor climatice, obiective care fac parte din strategia "Net Zero 2040" a Enel.
Acest acord reprezintă prima finanţare generală a EKF asociată unor obiective de sustenabilitate.
Acordul prevede că Enel Finance America LLC, o subsidiară a Grupului Enel, va beneficia de posibilitatea unei retrageri anticipate semnificative cu o primă tranşă în octombrie 2022, cea de-a doua tranşă rămasă urmând să fie utilizată la începutul anului 2023, potrivit Agerpres.
Ambele sume vor sprijini dezvoltarea strategiei Enel care vizează creşterea investiţiilor în energia eoliană şi vor contribui la procesul tranziţiei energetice către decarbonizare.
Conform acordului, EKF este împrumutătorul, iar Citi acţionează în calitate de aranjor principal mandatat, agent al facilităţii de Credit şi agent de contra-garantare al EKF.