Comerțul nu ține cont de război: Schimburile dintre România și Ucraina au crescut spectaculos în 2022

0
54

Tendinţa de majorare a schimburilor comerciale a continuat în primele şapte luni ale anului 2022, volumul total al comerţului bilateral atingând, la 31 iulie, valoarea de 1,5 miliarde dolari, în creştere cu 30,5% faţă de perioada similară a anului trecut, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

Conform unui comunicat citat de Agerpres, exportul românesc s-a cifrat la 600 milioane de dolari (+33,6%), iar importul din Ucraina 900 milioane de dolari (+28,6%).

"Ucraina este un important partener comercial şi economic al ţării noastre, cu un potenţial deosebit de cooperare economică, existând o importantă tradiţie în relaţiile cu România", se menţionează în comunicat.

În anul 2021, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat un volum record de 2,4 miliarde dolari, în creştere cu 40,5% faţă de anul anterior, datorită importului din Ucraina în valoare de 1,6 miliarde dolari (+50%), volum record, în timp ce exportul a fost de numai 800 milioane dolari (+25,5% faţă de anul 2020).

Continuarea pe stiriepsurse.ro