Meta renunţă la dezvoltarea mai multor produse hardware

0
62

Pentru a reduce cheltuielile, Meta nu va mai produce dispozitivele Portal şi opreşte dezvoltarea unor smartwatch-uri, potrivit news.ro.

Meta continuă măsurile de reducere a cheltuielilor, după ce, recent, a eliminat nu mai puţin de 11.000 de locuri de muncă. Acum, compania a trecut la stoparea unora dintre proiectele hardware.

În primul rând, este vorba despre dispozitivele Portal – display-urile inteligente menite a fi postate în diverse camere ale caselor şi prin care compania oferea funcţii de comunicare şi acces la diverse alte aplicaţii.

În iunie, Meta anunţa că nu le va mai vinde utilizatorilor casnici şi că în schimb, acestea vor fi dezvoltate pentru zona de business. În cele din urmă, Portal-urile nu vor mai fi produse deloc.

În al doilea rând, sunt oprite din dezvoltare două smartwatch-uri pe care compania urma să le lanseze în anii următori. Asta după ce, tot în iunie, s-a renunţat la dezvoltarea unui alt smartwatch, aflat într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, ce urma a fi lansat în 2023.

Continuarea pe stiriepsurse.ro