Premierul Victor Ponta participa, joi, la Baza 71 Aeriana din Campia Turzii, la un zbor cu un avion american F-16 cu dubla comanda, el fiind copilot si sosind pe pista imbracat in uniforma de pilot al Fortelor Aeriene Romane si primind instructiuni pentru zbor.
Victor Ponta a ajuns, joi dimineata, la Baza 71 Aeriana din Campia Turzii, pentru a participa la Ziua Distinsilor Vizitatori, care are loc in ultima zi a exercitiului romano-american Dacian Viper 2014.
El a venit insotit de ministrul Apararii, Mircea Dusa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, si de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.
La Baza 71 Aeriana din Campia Turzii se afla si autoritati locale, precum si prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuscan.
Premierul a ajuns pe pista cu o masina, fiind imbracat in uniforma de pilot al Fortelor Aeriene Romane si s-a indreptat spre un avion F-16. Avionul este unul cu dubla comanda si va fi pilotat de un pilot american, iar premierul va sta pe locul din spate, fiind copilot.
Reprezentantii Bazei au afirmat ca premierul Victor Ponta a facut inainte cateva teste medicale, pentru a putea urca in cabina avionului american, si a primit instructiuni legate de zbor si de comunicarea cu pilotul.
La ora transmiterii acestei stiri, avionul a decolat, zborul urmand sa dureze aproximativ o jumatate de ora.
Ceilalti oficiali care il insotesc pe Ponta, alaturi de insarcinatul cu afaceri ad interim al SUA in Romania, Duane Butcher, au asteaptat pe pista cat timp au durat pregatirile de zbor ale premierului.
Exercitiului comun Dacian Viper 2014 a inceput, in 10 aprilie, la Baza 71 Aeriana de la Campia Turzii, judetul Cluj, in cadrul programului fiind executate atat misiuni in poligoanele armatei, cat si misiuni de politie aeriana.
Colonelul Christopher Austin, comandantul Escadrilei 510 americana din Aviano, declara atunci ca americanii au adus la Campia Turzii sase avioane de vanatoare F-16.
Dacian Viper, care este la a patra editie, s-a mai desfasurat la Baza 71 Aeriana de la Campia Turzii in anii 2006, 2008 si 2012, avand ca principal obiectiv antrenamentul in comun al pilotilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian si ofiterilor de stat major in conditii reale, pentru planificarea si executarea unor misiuni de zbor in formatii mixte, dar si cu echipaje mixte romano-americane.