Ponta: Prin amenajarea unui birou si la Ministerul Apararii, am vrut sa dau un semnal

0
123

Premierul Ponta sustine ca, prin amenajarea unui birou si la Ministerul Apararii, a vrut sa dea un semnal ca nu are nimic de ascuns fata de DNA sau Parchet, care pot verifica astfel cine vine la el, dar si ca trebuie sa ii asigure pe prim-ministrii straini ca discutiile nu apar public a doua zi.

 „Am vrut sa dau un semnal ca, pe de-o parte, nu am nimic de ascuns fata de institutiile statului – vrea DNA sau Parchetul sa afle ceva, nu am nimic de ascuns, dimpotriva, daca se poate sa fiu intr-un loc in care sa nu existe suspiciuni, ci sa se duca direct la cine gestioneaza cladirea sa vada cine a fost la primul-ministru – pe de alta parte, insa, prin natura functiei mele, trebuie sa le spun celor care vin la mine in birou – la acest nivel, de sefi de guvern – ca ce discuta cu mine aici nu apare dupa aia in Gandul a doua zi, ca parem dupa aia o tara extrem de neserioasa. Am dat un semnal care cred ca a fost receptat pana la urma”, a spus Ponta la Antena 3.

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca saptamana viitoare isi va muta biroul la sediul MApN, unde va avea intalnirile si activitatile oficiale, aparatul de lucru ramanand la Guvern, motivul gestului sau tinand de evitarea „inscenarilor lui Basescu si ale presei”.

El a spus ca nu s-a intalnit cu seful CJ Mehedinti, Adrian Duicu, si nici nu a discutat cu acesta despre schimbari in politie, adaugand ca, pentru a evita alte inscenari, si-a mutat biroul in sediul Ministerului Apararii, unde orice intrare este inregistrata ca intr-o unitate militara.

 Curtea de Apel Bucuresti a decis recent arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, sefului IPJ Mehedinti, Stefan Ponea, si omului de afaceri Constantin Popescu, presedintele PSD Orsova, in dosarul in care sunt acuzati de fapte de coruptie.

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala in cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, instigare la dare de mita, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz in serviciu si doua infractiuni de folosire a influentei si autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid politic, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Procurorii DNA sustin ca Adrian Duicu si-ar fi traficat influenta in cabinetul lui Victor Ponta, presedintele CJ Mehedinti transmitandu-i sefului IPJ Stefan Ponea ca la Guvern se afla si ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, si ca premierul l-a chemat pe seful IGPR, Petre Toba. Asadar, din referatul publicat de Gandul, nu rezulta ca ar fi fost facute inregistrari in biroul lui Ponta, ci doar faptul ca Duicu era cel monitorizat.