Guvernul alocă, la rectificare, 192,4 milioane lei pentru organizarea alegerilor prezidenţiale

0
98

Guvernul suplimentează, la rectificare, bugetele SGG, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, STS şi Autorităţii Electorale Permanente cu o sumă totală de 192,4 milioane de lei în vederea organizării alegerilor prezidenţiale, cel mai mult primind MAI – 166.778.000 lei.

” Ministerului Afacerilor Interne îi sunt alocate 166.778.000 lei, sumă care „va fi utilizată exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor generate de activităţile specifice Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014”, potrivit proiectului Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2014.”scrie mediafax.ro

Autoritatea Electorală Permanentă primeşte 10.694.000 lei pentru alegerile prezidenţiale, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) – 7.735.000 lei.

Şi bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG) este suplimentat cu 2.923.000 lei în vederea prezidenţialelor.

 Totodată, MAE primeşte 4.270.000 lei pentru „acoperirea cheltuielilor generate de activităţile specifice Ministerului Afacerilor Externe pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014”.

Prima rectificare bugetară, anunţată marţi, a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi va fi aprobată de Guvern într-o şedinţă specială programată pentru vineri.

A doua rectificare va fi efectuată spre sfârşitul lunii septembrie, după noi consultări cu partenerii financiari internaţionali şi pe baza noilor acte normative care vor intra în vigoare.

Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura în 16 noiembrie.