Pacientii cu HIV sunt victime ale iresponsabilitatii guvernantilor

0
92

De peste o saptamana, cei peste 2000 de pacienti care isi primesc tratamentul la INBI Matei Bals traiesc un adevarat cosmar, pentru ca tratamentul de care depinde viata lor nu mai este asigurat. Situatia este una care se repeta, in luna iulie a mai fost o intrerupere de tratament la acelasi spital, Ministerul Sanatatii gasind cu greu atunci bani pentru doar doua saptamani de tratament. In aceeasi situatie se gasesc acum si pacientii din Vrancea, iar in ultima luna au fost intreruperi de tratament in mai multe judete, printre care Cluj, Galati, Sibiu, Olt, etc.

Cauza acestei situatii este lipsa alocarilor bugetare pentru Programul National de Tratament HIV/SIDA de catre Guvernul Romaniei. Bugetul alocat programului s-a terminat in luna iulie, cand toate sperantele spitalelor, medicilor si ale pacientilor erau in rectificarea bugetara. Aceasta a intarziat foarte mult, s-a aprobat in Guvern abia in 31 iulie, iar din cauza birocratiei abia in 14 august au plecat de la Ministerul Sanatatii comunicarile cu suplimentarile de buget pentru spitalele din tara. Toate sperantele au fost inselate, desi este nevoie de buget pentru minim 5 luni de zile, s-au gasit fonduri abia pentru o luna. INBI Matei Bals si Spitalul din Vrancea au un statut special, fiind in subordinea directa a Ministerului Sanatatii, pentru care nu s-au deblocat de catre Ministerul Finantelor sumele promise la rectificarea bugetara. In consecinta nu au mai putut comanda tratament pentru pacienti.

„E ingrozitor sa mergi la spital si sa ti se spuna ca nu au tratament sa iti dea. Ma suna pacientii disperati, din pacate nu mai stiu ce sa le spun. Am crezut in promisiunile primite de la Guvern ca problemele se vor rezolva prin rectificarea bugetara, se pare ca nu este asa, problema a devenit una extrem de grava, pentru ca guvernantii nu inteleg ca viata noastra depinde de acest tratament” a declarat Cristian Rosu, Presedintele Federatiei UNOPA.

„Am vazut medici care plang neputinciosi in fata disperarii pacientilor care isi cer tratamentul, isi cer dreptul la viata. Situatia asta nu mai poate continua asa si speram ca nu vom mai primi promisiuni desarte la demersurile noastre. E clar ca programul nostru de tratament nu este o prioritate pentru Ministerul Finantelor, pentru Guvern in general. Stim ca Ministerul Sanatatii a facut toate demersurile posibile pentru a debloca situatia, dar se pare ca exista alte prioritati in tara asta decat viata unor oameni. Nu inteleg cum vede Ministerul Finantelor situatia si de ce nu se gasesc solutii bugetare, dar speram ca Guvernul va analiza situatia si vor transmite spitalelor bugetele necesare pentru tot anul” a declarat Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) solicita totodata Guvernului mutarea imediata a Programului HIV de la Ministerul Sanatatii la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, avand in vedere faptul ca pana in 2013 lucrurile au mers mult mai bine cand erau gestionate de CNAS.