Administratia Nationala de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferica, valabila de sambata de la ora 03.00 pana duminica la ora 23.00. Se vor semnala averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului si, posibil, grindina.
In intervalul mentionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata, dupa cum urmeaza: vineri noaptea si pe parcursul zilei de sambata in Oltenia, Muntenia, precum si in zona de munte, sambata noaptea indeosebi in regiunile vestice, iar duminica, local, in majoritatea regiunilor.
Sambata
In tara, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat, iar cerul va fi temporar noros. Se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, ziua in Oltenia, Muntenia, local in Transilvania, la munte si izolat in restul teritoriului, iar seara si noaptea pe spatii din ce in ce mai extinse, in special in regiunile vestice. Ploile vor avea si caracter torential, cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 10…15 l/mp si izolat 25 l/mp si va cadea grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 29 de grade, iar cele minime se vor incadra intre 11 si 21 de grade.
Duminica
Vremea va fi instabila indeosebi in cursul zilei. Cerul va avea innorari temporar accentuate si pe arii relativ extinse vor fi averse, descarcari electrice si intensificari ale vantului. Cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 15…20 l/mp si izolat 30…40 l/mp. Se mentin conditiile de grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 20 si 29 de grade, iar cele minime intre 9 si 19 grade, usor mai mari pe litoral.