Cimitirul Bellu, INVADAT de politisti si bodyguarzi

0
96

Inmormantarea lui Dinu Patriciu se anunta a fi una care pune pe jar mai toate autoritatile din Capitala. Va fi suplimentat numarul de paznici din Cimitirul Bellu, iar Politia Locala a Municipiului Bucuresti a fost mobilizata ca sa asigure zona.

Astazi se implinesc exact 10 zile de cand Dinu Patriciu a decedat la Londra si inca nu a fost inmormantat. Daca initial se vehiculase varianta ca el va fi ingropat in Anglia, prietenii omului de afaceri au spus ca evenimentul va avea loc maine, in Cimitirul Bellu din Bucuresti. Iar aici e mare forfota. Zona a ajuns sa fie pazita ca o fortareata. Agenti de paza din alte cimitire din Capitala au fost “dislocati” in Bellu, iar zeci de politisti locali ai Municipiului Bucuresti au fost mobilizati sa asigure perimetrul, dar si traficul in zona. Totul pentru ca familia a cerut ca slujba de inmormantare a lui Dinu Patriciu sa fie facuta departe de ochii curiosilor si in special ai presei. Ieri, cativa muncitori lucrau de zor la mormantul lui Valeriu Patriciu, tatal magnatului. “Au luat ramasitele tatalui lui Dinu Patriciu si le-au pus la baza gropii. Au betonat si apoi au aranjat locul ca sa-l bage pe afacerist deasupra”, ne-a declarat un martor care a asistat la cele intamplate. Numai ca oamenii care lucreaza la cavou sunt si pe post de bodyguarzi si nu te lasa sa treci pe acea alee.

“Nu aveti voie pe aici. Familia a interzis ca-n aceste zile sa se circule pe aceasta alee”, le spuneau ieri muncitorii persoanelor care voiau sa treaca pe acolo. Batranele care au rude ingropate la Bellu spun ca n-au mai vazut niciodata atata desfasurare de forte in zona. “Am venit sa aprind o lumanare si niste barbati m-au pus sa ocolesc. Da’ ce e acolo, mama? Zici ca-l aduc pe regele lumii. E o inmormantare ca oricare alta, ce daca e Patriciu?”, ne-a povestit o femeie care vine des prin Bellu. Trupul lui Dinu Patriciu va fi adus cu un avion direct din Anglia si depus la capela din Cimitirul Bellu. Dinu Patriciu a murit la varsta de 64 de ani, pe 19 august, la Spitalul Royal Free din Londra, in urma unei infectii pulmonare, dupa ce, in 2012, el a fost supus unui transplant de ficat. Omul de afaceri suferea de mai multi ani de cancer.