18.550 sectii de votare in tara si 294 in strainatate. Peste 20,7 milioane de buletine de vot

0
89

Alegerile prezidentiale vor avea loc in 18.550 de sectii de votare din tara si 294 in strainatate, urmand sa fie pregatite 20.745.068 de buletine de vot si 94.220 de stampile cu mentiunea „Votat”, a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.

 Viceprim-ministrul pentru securitate nationala, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, le-a spus prefectilor, in videoconferinta, ca au obligatia ca pana in 3 octombrie, impreuna cu presedintii tribunalelor, sa intocmeasca liste cu juristi si cu alte persoane care se bucura de o buna reputatie, din randul carora vor fi desemnati, prin tragere la sorti, presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare si loctiitorii acestora.

Oprea a mai spus ca, pana in 22 octombrie, prefectii, alaturi de primari, au sarcina de a asigura sediile si conditiile corespunzatoare pentru functionarea birourilor electorale ale sectiilor de votare.

Ministrul Afacerilor Interne a mentionat ca, prin Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale, se va asigura achizitionarea hartiei necesare pentru tiparirea celor 20.745.068 de buletine de vot, de catre Regia Autonoma Monitorul Oficial.scrie mediafax.ro