Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Mehedinti, Nicolae Lohon, Cornu este cercetat alaturi de alte persoane pentru prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ noua milioane euro, prin inregistrarea de tranzactii fictive in baza carora a incasat TVA-ul aferent acestora.
„De asemenea, pentru aceleasi motive este anchetat si Lucian Caraiman, administratorul grupului de firme Confort-Izometal apartinand lui Georgica Cornu, si Nicolae Semen, administrator al firmelor familiei primarului orasului Baia de Arama, Rafael Dunarintu”, a precizat Lohon.
Reprezentantul IPJ Mehedinti a mai aratat ca administratorul unei firme din comuna Bacles, Constantin Virvoreanu, a fost retinut pentru 24 de ore, el urmand sa fie prezentat miercuri unei instante cu propunerea de arestare preventiva.
„In cauza s-au emis 49 de mandate de aducere a unor persoane din judetele Mehedinti, Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caras-Severin, Valcea, Dolj si Dambovita, suspecte ca ar fi implicate sau complici la comiterea unor infractiuni economice.