„Am văzut lupul”. Ayan, copilul de 2 ani găsit în pădure după 25 de ore de căutări, și-a spus plângând povestea

0
514

Un final fericit a avut băiețelul Ayan, în vârstă de 2 ani, din Botoșani, care s-a rătăcit în pădure. După mai bine de 24 de ore de căutări, el a fost găsit în siguranță și adus înapoi în brațele părinților săi. Micuțul a trecut prin pericole care ar fi speriat chiar și un adult: frig, foame și amenințarea animalelor sălbatice. În timpul aventurii sale, Ayan a povestit că a văzut un lup și că s-a ascuns, construindu-și un culcuș din câteva crengi pentru a se proteja de frig și ploaie. Când a fost întrebat despre întâlnirea cu lupul, Ayan a răspuns plângând, iar apoi s-a refugiat în brațele mamei sale.

Dialogul prezentat a evidențiat și mai mult drama prin care a trecut micuțul:

Reporter: Ayan, ai văzut lupul? Ayan: Da! Reporter: Și era mare? Ce-ai făcut? Te-ai urcat în copac? Ayan: Da… M-am ascuns! Reporter: Unde te-ai ascuns? Ayan: M-am ascuns! Reporter: Nu ți-a fost frig? Ayan: Da, a fost frig! Și a venit ploaia!

Mama lui Ayan a exprimat o recunoștință profundă față de cei care au participat la căutarea și salvarea fiului său, subliniind eforturile bine coordonate ale celor implicați în această operațiune dificilă. Dispariția lui Ayan a avut loc într-o duminică, când familia se afla în vizită la niște cunoștințe. Băiețelul a ieșit din locuința respectivă și s-a pierdut, provocând îngrijorare printre cei apropiați. Căutările au durat 25 de ore, implicate fiind sute de persoane, inclusiv forțe de ordine și voluntari, iar Ayan a fost găsit în cele din urmă în pădure, la aproximativ 3 kilometri distanță de casă, în apropierea unui schit.