DNA a extins miercuri controlul judiciar pentru deputatul Sebastian Ghita, caruia i-a fost interzisa exercitarea functiei de deputat, o premiera in Romania. Ghita a anuntat deja ca va cere conducerii Camerei Deputatilor sa sesizeze Curtea Constitutionala in acest caz.scrie stiripesurse.ro
Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitutionale, a avut o prima reactie la acest caz. Seful CCR s-a mirat ca procurorul a luat o asemenea masura.
„Exista o prevedere in regulamentul Camerei Deputatilor prin care se poate interzice participarea la lucrari pe o perioada de timp. Nu stiu daca se poate si in cadrul masurii de control judiciar. Nici nu am auzit de asa ceva. Nu pot sa ma pronunt pentru ca am auzit ca va ajunge la Curte si atunci se va spune ca m-am antepronuntat”, a declarat, joi, Augustin Zegrean, potrivit RTV.