Control judiciar pentru bărbatul care a circulat prin Barlad cu numere de înmatriculare false și fără permis de conducere

0
295

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr din comuna Bogdănești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui, bănuit că ar fi condus un autovehicul cu număr fals de înmatriculare în municipiul Bârlad, fără a deține permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 12 mai, la ora 20.30, în timp ce tânărul conducea un autoturism înmatriculat în județul Galați pe Bulevardul Primăverii din Bârlad, din direcția Cerbul de Aur către Gara CFR, nu ar fi oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, abandonând autoturismul și fiind prins în scurt timp de către aceștia. Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul avea montate plăcuțe de înmatriculare alocate altui autovehicul.

La data de 13 mai, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni au luat față de tânărul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 ore. Marti, 14 mai 2024, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”  .