Gala Merito 2024: Anca Enache-Coatu și Aurelia Curelaru, vasluience recunoscute pentru excelență în educație la București – FOTO

0
539
Anca ENACHE-COATU, profesor de limba și literatura română la Liceul Tehnologic Puiești, și Aurelia CURELARU, profesor de limba franceză la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, premiate în acest an școlar ca PROFESOR – MERITO 2024, fiind recunoscute astfel în categoria dascălilor României care își fac meseria cu pasiune şi profesionalism, alături de alţi nouă colegi din toată ţara.
„Prin MERITO, ne-am propus să contribuim la transformarea meseriei de profesor în România. O recredibilizăm prin recunoaşterea şi promovarea dascălilor valoroşi. O profesionalizăm prin dezvoltarea acestora ca experţi şi propagarea expertizei lor către majoritatea profesorilor din România.
În timp, prin reuniunile comunităţii, am dezvoltat proiectul în ţară, creştere ce a accelerat odată cu „şcoala online”. Profesorii din comunitatea MERITO au organizat şi desfăşurat, din proprie iniţiativă şi voluntar, suplimentar activităţii lor, cu sprijinul nostru, intervenţii de învăţare colaborativă şi schimb de bune practici, cercetări, demersuri de educaţie remedială sau dezvoltarea standardelor de evaluare. Toate acestea au contribuit la o îmbunătăţire a colaborării între profesorii din sistem şi a nivelului de calitate al metodelor pe care le folosesc.
Investim continuu în profesorii laureaţi, parteneri şi invitaţi MERITO şi îi conectăm la cele mai avansate tendinţe ale meseriei în lume, iar împreună avem încredere că am început să transformăm meseria de profesor.”
Prezentare Merito: (Sursa: Proiectul MERITO – site oficial )
Doamna profesor Anca ENACHE-COATU ne-a mărturisit: „Această distincție Merito mă onorează, mă emoționează și mă responsabilizează, în același timp. Sunt foarte conștientă că nimic din ceea ce am realizat, până acum, nu ar fi fost posibil fără contribuția și influența celor care mi-au fost aproape, au susținut și încurajat micile noastre inițiative, toate motivate de dragostea pentru copii și educație. Prin ceea ce fac, încerc să pun în lumină fiecare copil, cu tot ce are el mai bun, să-l împuternicesc și să-i facilitez drumul spre cea mai bună versiune a sa. Recunoașterea din partea Merito este, pentru mine, dovada faptului că, niciun efort nu rămâne nerăsplătit și că, pentru a avea impact la clasă și în comunitate, e nevoie de multă reziliență, de o atitudine proactivă și de disponibilitatea de a crea contexte de învățare cât mai variate și mai adaptate nevoilor copiilor, atât în clasă, cât și în afara ei. Le sunt extrem de recunoscătoare colegilor și copiilor alături de care lucrez în fiecare zi, precum și celor care, asemeni Proiectului Merito sau Teach for Romania, vin alături de noi și contribuie la accesibilizarea educației, din convingerea că școala creează viitorul”.
„Titlul de Profesor Merito 2024 mă onorează, îmi aduce nespus de multă bucurie și mă responsabilizează. Sunt recunoscătoare tuturor elevilor mei și colegilor profesori pentru că m-au inspirat și mi-au oferit șansa de a învăța să devin un profesor tot mai bun. În activitatea mea didactică, am dat aripi elevilor mei, încurajându-i, provocându-i să-și descopere potențialul, pasiunile și interesele. De asemenea, am oferit elevilor mei contexte prin care să-și dezvolte creativitatea și să aprecieze cultura francofonă”, ne-a spus doamna profesor Aurelia CURELARU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.