Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de succes cu ocazia investirii care va avea loc vineri. Acesta afirma ca a avut mai multe discutii, inclusiv la nivel inalt, cu reprezentantii noii administratii a SUA, care au reafirmat anagajamentul fata de parteneriatul cu Romania.
„Pilonii fundamentali ai politicii noastre externe raman aceiasi: aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic cu Statele Unite si consolidarea Uniunii Europene si a NATO. Astfel, sunt convins ca Parteneriatul Strategic romano-american, care in acest an implineste 20 de ani de la lansare, va continua sa se dezvolte si sa se aprofundeze. Noua Administratie americana se instaleaza in aceste zile la Casa Alba, cu un nou Presedinte, domnul Donald Trump, caruia ii reiterez urarile de deplin succes in indeplinirea mandatului de inalta responsabilitate pentru Statele Unite si pentru intreaga lume. Contactele numeroase, inclusiv la nivel inalt, pe care le-am avut dupa alegerile din noiembrie din Statele Unite ale Americii, mi-au reconfirmat angajamentul clar si ferm al SUA pentru parteneriatul cu Romania”, a declarat Iohannis, miercuri, cu ocazia intalnirii cu ambasadorii acreditati in Romania.
Presedintele mai afirma ca Romania va continua sa lucreze indeaproape cu partenerii americani, „pentru a da si mai multa substanta dimensiunilor esentiale ale parteneriatului strategic”.
„In planul politic-militar si de securitate, vom actiona inclusiv pentru intensificarea cooperarii in aplicarea deciziilor Summit-ului de la Varsovia si in pregatirea celui din acest an. De asemenea, vom dezvolta pe mai departe cooperarea bilaterala pentru combaterea terorismului, care este o prioritate pentru noi”, a declarat Iohannis. Potrivit presedintelui, Romania va trebui sa continue sa creasca cheltuielile pentru aparare, ajungand in bugetul din acest an la nivelul de 2% din PIB, „asa cum ne-am angajat inca de la inceputul mandatului meu, prin consensul tuturor fortelor politice, si asa cum a promis noua coalitie guvernamentala si Guvernul, chiar astazi”.
Astfel, intelegem sa ne asumam partea noastra de raspundere pentru asigurarea securitatii internationale, in cadrul NATO, dar nu numai. In egala masura, va trebui sa lucram impreuna cu Statele Unite pentru dezvoltarea dimensiunii economice a parteneriatului, inclusiv in privinta investitiile, dar si privind cercetarea, inovarea, educatia si, nu in ultimul rand, in privinta eliminarea vizelor”, a mai afirmat seful statului.