Fostul primar al sectorului 2, Neculai Ontanu, a sustinut, la Curtea de Apel Bucuresti, ca, la cina de la casa lui Gabriel Oprea la care a luat parte in 2009, cei prezenti erau interesati de evolutiile privind desfasurarea scrutinului, cum ar fi prezenta la vot. scrie mediafax.ro
„Am fost invitat de domnul Oprea, la ora 19-19:30, am fost la dumnealui, in jur de ora 20 am plecat. M-am intalnit acolo cu dl Iordanescu si dl Eugen Nicolicea, stiu ca si dansul a fost in jurul acelei ore. Nu imi amintesc sa il fi vazut. Probabil ca a fost, daca domnia sa a declarat asa. (…) Era ziua cu alegerile, eram impreuna in acelasi partid si m-a sunat, daca am timp, sa trec pe la orele 19 pe la domnia sa. (…) Domnul Oprea urmarea evolutiile pe care dumneavoastra, presa, le faceati in legatura cu prezenta la vot si asa mai departe”, a declarat Ontanu.
Intrebat de jurnalisti daca in acea seara s-ar fi putut face ceva pentru a-l ajuta pe Traian Basescu sa castige alegerile, Neculai Ontanu a aratat ca „este o facatura. Nu cred pentru ca alegerile erau conduse de Biroul Electoral Central, de Birourile Electorale Judetene, prefecturile erau implicate, nu cred ca nimeni altcineva putea sa influenteze votul”.
Totodata, fostul edil a mai fost intrebat daca intr-un alt birou s-ar fi aflat George Maior, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi, Ontanu precizand „Nu. Eu declar si lucrul acesta va iesi la iveala. In declaratiile de la comisia parlamentara va iesi adevarul la suprafata”.
Declaratiile au fost facute la Curtea de Apel Bucuresti, unde a avut loc un nou termen in procesul in care Neculai Ontanu este judecat pentru luare de mita. Avocatii inculpatilor au cerut ca expertul care a realizat testele cu poligraful asupra mai multor inculpati din dosar sa prezinte toate diagramele testarii, sustinand ca unul dintre inculpati, Radu Aurel, ar fi fost supus unor presiuni, cererea fiind admisa de instanta.
Neculai Ontanu a fost trimis in judecata in luna iunie 2016, sub acuzatia de luare de mita.
Potrivit procurorilor, „in perioada 2006 – 2007, inculpatul Neculai Ontanu, primarul Sectorului 2 Bucuresti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoana, beneficiar al unor drepturi litigioase (denuntator in cauza), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, in conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991”.
„Dupa emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Ontanu a primit o suprafata totala de teren de 1.500 mp, situata pe strada Barbu Vacarescu, care a fost transferata de catre denuntator, in mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vanzare – cumparare fictive catre suspecta Radu Loredana Claudia si o alta persoana, interpusi indicati de edil”, potrivit DNA.
Anchetatorii sustin ca „la data de 13 noiembrie 2007, s-au incheiat, la acelasi notariat public, doua contracte de vanzare cumparare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Vacarescu catre persoana respectiva si asupra unei suprafete de 1.000 mp din acelasi lot catre suspecta Radu Loredana Claudia. Pretul prevazut in contractul incheiat cu persoana respectiva a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minima conform Ghidului cu preturi orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (pret total 250.000 euro)”.
In contractul incheiat cu Loredana Radu, a fost prevazut un pret de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro pe metru patrat, pretul total fiind de 50.000 de euro, sustin procurorii.
„Cu privire la modalitatea de plata s-a mentionat in ambele situatii ca s-ar fi platit un avans de 5.000 euro la o data neprecizata, iar diferenta s-ar fi achitat in numerar in ziua incheierii contractului. In realitate nu s-a achitat nicio suma de bani, cele doua contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate in contul mitei promise primarului Ontanu Neculai, la indicatia acestuia”, arata DNA.
Suprafata de teren respectiva era cuprinsa in titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Ontanu si avea o valoare de piata de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revandut de cei doi intermediari, la scurt timp, dupa finalizarea tranzactiilor fictive, au explicat procurorii DNA.
Basescu: Geoana a pierdut alegerile nu doar de prost; Hrebenciuc minte sau nu a stiut
Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, miercuri, ca Mircea Geoana a pierdut alegerile prezidentiale din 2009 „nu doar de prost”, ci si pentru ca a avut un staff „indoielnic”, afirmand ca Viorel Hrebenciuc minte sau nu a stiut ce s-a intamplat la votul din diaspora.
„Ieri am avut explicatia totala si de ce a pierdut Geoana alegerile. Nu numai de prost, dar a avut si un staff indoielnic. Hrebenciuc spunea ca dupa calculele lui la o sectie de votare din strainatate nu pot vota mai mult de 1.050 de persoane (…)In 2007, la referedum, la sectia Ambasadei Romaniei la Paris, ambasador Sabin Pop, in niciun caz vreun Pd-ist, au votat 3.447 de persoane in 12 ore, asta inseamna o medie de 287 de votanti/ora. Minciuna lui Hrebenciuc, ca erau doua stampile… Minte sau n-a stiut si asta explica in plus de ce a pierdut Geoana. La ambasada de la Paris au fost tot timpul cinci cabine si cinci stampile de vot”, a declarat fostul presedinte Traian Basescu.
Traian Basescu a sustinut ca, in 2009, in turul al doilea, la 14 ore program de vot (…) au votat 3.785 de persoane, ceea ce inseamna o medie de 270 de voturi pe ora, mai putin decat la referendumul din 2007, cand au fost 287 de voturi pe ora, iar in 2014, la Paris, au votat tot in cinci cabine, cu cinci stampile, 4.150 de persoane, ceea ce inseamna 296 de persoane la fiecare ora.
„Iata, avem proba ca oamenii astia nu numai mint. Eu sunt convins ca Hrebenciuc nu minte, dar ne arata cat de nepregatiti au fost sa gestioneze campania electorala si este o explicatie in plus de ce a pierdut Mircea Geoana si in strainatate si acasa”, a spus fostul presedinte.
Traian Basescu a mai spus ca Mircea Geoana a pierdut alegerile in tara pentru ca s-a dus la Vantu.
“Toate sondajele arata ca a pierdut cel putin jumatate de milion de voturi dupa intalnirea celebra pe care am avut-o, iar in strainatate s-a putut vota mult mai mult decat credea Hrebenciuc”, a sustinut Basescu.
Traian Basescu a declarat ca va participa la audierile din Comisia de ancheta a alegerilor din 2009 cu doua conditii: ca audierile sa fie publice, iar membrii Comisiei sa verifice procesele verbale incheiate dupa turul al doilea din 2009 pentru a vedea ca scrutinul nu a fost fraudat.
Seful de campanie al lui Mircea Geoana in 2009, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marti, in fata Comisiei de ancheta a alegerilor din 2009, ca intr-o sectie de vot din Diaspora nu puteau vota mai mult de 1050 de persoane, iar numarul de voturi din anumite sectii a fost mult mai mare. Mediafax.ro