ANCHETA in cazul trenului de calatori care s-a DESPRINS de locomotiva in mijlocul campului

0
109
O echipa de la Revizoratul de siguranta a circulatiei analizeaza cauzele tenhice „si va stabili vinovatiile, daca exista” in cazul ruperii de cupla inregistrate marti dimineata la trenul InterRegio 1696 Timisoara-Bucuresti, a declarat directorul general adjunct al CFR Calatori, Adrian Vlaicu.

„In acest moment, o echipa de la Revizoratul de siguranta a circulatiei din zona Bucuresti este in depoul Bucuresti Calatori si asteapta remizarea celor doua locomotive pentru aspectarea tehnica. Vor face o cercetare tehnica, dar si a partidei de tren, a partidei de locomotiva, a celor doi mecanici care erau pe locomotivele din capul trenului si abia dupa aceea se va putea stabili o cauza clara a ruperii aparatului de tractiune dintre locomotiva si tren si eventualele vinovatii, daca acestea exista”, a precizat Adrian Vlaicu.

Marti, in jurul orei 8 dimineata, trenul InterRegio 1696 Timisoara-Bucuresti a franat automat in zona Radomiresti. Cei aproximativ 300 de pasageri si-au continuat calatoria in acelasi tren, fara a fi pusa in pericol siguranta si securitatea acestora. Garnitura si-a reluat traseul dupa aproximativ o ora de stationare si dupa realizarea tuturor probelor care se impun prin reglementarile in vigoare.

„In nici un moment nu a fost pusa in pericol siguranta si securitatea feroviara si a calatorilor din tren. Sistemele de securitate ale trenurilor au functionat perfect”, a precizat oficialul CFR Calatori.

Potrivit acestuia, „ruperile de cupla nu sunt un fenomen nou, sunt de cand exista calea ferata si tocmai de aceea procedurile sunt foarte clare in aceste situatii. Evident, nu este un eveniment placut nici pentru personalul de locomotiva, nici pentru personalul de tren, cu atat mai putin pentru pasageri”.

Adrian Vlaicu a mai precizat: „In capul trenului erau doua locomotive. Din motive de eficientizare a exploatarii, acest tren venea cu doua locomotive care au servit alte trenuri care au plecat din gara de nord. Cele doua locomotive au depasit zona macazurilor din statie pentru a nu bloca complet statia, s-au oprit, au procedat conform reglementarilor in vigoare pentru revenirea la tren (reglementari care, intr-adevar, cer mai mult timp) si apoi au aplicat procedura de recuplare si proba franei. O procedura de acest tip poate dura intre 50 si 60 de minute, in functie de punctul in care se intampla”.

Practic, explica oficialul CFR Calatori, „in momentul in care s-a desfacut cupla de tractiune garnitura si locomotiva sunt franate de urgenta si nu se mai pot misca de pe loc decat in momentul in care garnitura este alimentata si locomotivele si franele sunt realimentate si deblocate. Altfel, frana ramane blocata si garnitura nu poate sa mai miste”.

„Din momentul in care s-a produs franarea, plecarea trenului cu cuplele noi dupa ce s-au facut toate procedurile privind franele si recuplarea, trenul s-a pus in miscare. Cateva secunde trenul s-a franat, mecanicii au sesizat franarea si, masa inertiala a locomotivelor fiind mai mare, s-a produs o oarecare distanta fata de vagoane”, a mai spus Vlaicu.