Criza din Nicaragua: Manifestaţii împotriva preşedintelui Daniel Ortega, un mort şi 11 răniţi

0
71

Mii de nicaraguani au defilat sâmbătă în întreaga ţară pentru a cere demisia preşedintelui Daniel Ortega, în timp ce la Mangua o persoană a fost ucisă şi alte 11 rănite de tiruri asupra manifestanţilor, relatează AFP.

Manifestanţii cer, de asemenea, să se facă dreptate după moartea a peste 20 de minori, printre cele 220 de victime ale represiunii valului de revoltă.

La Managua, sâmbătă, "un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa (…) şi am fost informaţi că 11 persoane au fost rănite, printre care o fetiţă al cărei craniu a fost zgâriat de un glonţ", a declarat secretarul Comisiei permanente pentru drepturile omului (CPDH, un ONG local), Marco Carmona, la postul de televiziune 100% Noticias.

Indivizi înarmaţi au deschis focul asupra unui grup de manifestanţi care treceau prin vecinătatea unei proprietăţi la sud-vest de Managua, ocupată de o grupare paramilitară, a declarat pentru AFP Vilma Nunez, coordonatoarea ONG-ului Centrul nicaraguan pentru drepturile omului (Cenidh).

Un precedent bilanţ anunţase şase răniţi de gloanţe în acest incident.

Daniel Ortega, erou al revoluţiei sandiniste care a înlăturat dictatura în 1972, se confruntă de la jumătatea lui aprilie cu un val de contestare fără precedent, declanşat de o reformă a pensiilor, abandonată de atunci, dar care s-a transformat într-o mişcare generală de respingere a şefului statului, acuzat de restrângerea libertăţilor şi de confiscarea puterii. El conduce Nicaragua din 2007, după o primă etapă la putere între 1979 şi 1990.AGERPRES