Dacian Cioloş nu e de acord cu PNL în chestiunea ‘mitingului diasporei’: ‘Nu trebuie folosită politic’

0
67

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că adunarea diasporei din 10 august este o întâlnire-simbol care nu trebuie folosită politic. Intervenţia lui Cioloş vine după ce PNL a anunţat că va participa la miting.

"Vineri, 10 august, este adunarea diasporei, la care cu siguranţă se vor alătura şi mulţi români din ţară. Este o întâlnire-simbol care, din punctul meu de vedere, nu trebuie folosită politic. Cu siguranţă, în piaţă vor fi şi membri ai Platformei RO100 şi ai Mişcării România Împreună, dar vor fi acolo în calitatea lor de români din diaspora sau de susţinători ai mesajelor lor. Pentru proiectul nostru, diaspora este un partener-cheie nu doar pentru reconstruirea economică a ţării, ci şi pentru reconstrucţia ei morală", a scris Cioloş pe Facebook.

Vezi şi: Nu doar cantitatea contează: De ce e important să bei mai multe tipuri de apă minerală

El a adăugat că, de la cei plecaţi din satele româneşti pentru a lucra în agricultura din alte ţări europene până la oameni de afaceri de vârf, cercetători şi medici, diaspora susţine de ani buni economia românească. 

"De multe ori, banii trimişi de cei plecaţi la muncă în străinătate au compensat politicile economice proaste ale guvernelor care s-au succedat la conducerea ţării. Din păcate, în lipsa unor politici publice coerente, acest capital nu a fost îndreptat spre investiţii şi dezvoltare. Dar niciodată nu e prea târziu pentru asta. În lunile următoare vom veni cu propuneri prin care diaspora să devină un investitor strategic în economia românească, iar românii din diaspora, antreprenori încrezători în economia ţării din care au plecat", a spus Cioloş. 

"Diaspora poate sprijini moralizarea societăţii, curăţarea clasei politice de hoţi, de buruieni, de metehnele înrădăcinate în compromisurile trecutului. Oamenii aceştia, integraţi în comunităţile în care s-au stabilit, ştiu ce înseamnă să ai o administraţie eficientă, servicii de sănătate şi de educaţie de calitate, ce înseamnă sa-ţi ţii cuvântul dat, să fii plătit pe merit şi să munceşti din greu pentru banii pe care-i câştigi. Aceşti oameni înţeleg de ce, într-o societate normală, cinstea, onestitatea şi profesionalismul sunt indispensabile în relaţiile cu ceilalţi şi, cu atât mai mult, în viaţa publică", mai afirmă Cioloş.

Potrivit fostului premier, cu "oameni care au trăit direct aceste valori" România poate progresa foarte repede şi se poate transforma în bine printr-o "contaminare" pozitivă. 

"Ca unul care a petrecut câţiva ani buni printre ei, ştiu că românii din diaspora pot da acest impuls celor pe care i-au lăsat acasă, aşa cum au făcut-o şi în alte dăţi – în 2014, de exemplu. Adunarea Diasporei din 10 august poate fi un nou început, un imbold decisiv pentru cei care cred că viitorul României trebuie luat din mâinile celor care şi-au bătut joc de încrederea şi de responsabilitatea cu care au fost învestiţi, pentru cei hotărâţi să-şi asume propria demnitate pentru a reda astfel demnitatea României. De aceea, eu, unul, sunt cu dumneavoastră, cei din diaspora, oriunde v-aţi afla", a încheiat Cioloş.