Augustin Lazar TOARNA gaz pe foc in scandalul OUG privind Legile Justitiei: Si noi am vrea sa stim ce vreti sa stiti dumneavoastra. Este o analiza in curs

0
82

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat miercuri dimineaţă, referindu-se la OUG privind justiţia, că este o analiză în curs, iar la insistenţele jurnaliştilor cu privire la interpretări ale prevederilor actului normativ şi consecinţe ale aplicării acestuia a replicat:"Şi noi am vrea să ştim ce vreţi să ştiţi dumneavoastră", scrie News.ro.

"Şi noi am vrea să ştim ce vreţi să ştiţi dumneavoastră. Este o analiză în curs. Vom face o analiză", a afirmat procurorul general, răspunzând astfel întrebărilor jurnaliştilor referitoare la OUG privind legile justiţiei şi aplicarea prevederilor acesteia. Opiniile în legătură cu modul de interpretare şi de aplicare a OUG sunt însă împărţite.

Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial marţi, la peste 24 de ore după ce a fost adoptată în Guvern. Procurorii din toate parchetele rămân în funcţii numai dacă îndeplinesc condiţiile din noile prevederi legale.

Actul normativ stabileşte că, pentru a fi promovaţi la PICCJ, ”procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător , cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”.

Procurorul general, şefii DNA şi DIICOT, prim-adjuncţii şi adjuncţii acestora, precum şi şefii de secţii ai acestor parchete sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea ministruluI Justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM, dintre procurorii cu o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Până acum, şefii de secţii erau numiţi de Secţia de procurori a CSM.

Audierea candidaţilor de către ministrul justiţiei va fi transmisă live, pe pagina MJ.

 

Augustin Lazăr declara luni că adoptarea în grabă a unor acte normative va afecta dosarele aflate în curs de soluţionare şi a făcut referire la dosarele ”foarte bine cunoscute” de pe rolul parchetelor militare care s-au instrumentat prin delegarea de personal de la mai multe parchete. Dacă delegările respective vor dispărea,”colectivele care lucrează în acest moment vor fi desfiinţate”. ”Va fi foarte greu de imaginat cum vor putea fi soluţionate aceste dosare”, a spus Lazăr, unul dintre dosare vizând protestul din 10 august.