marți, 30 aprilie, 2024

Primul europarlamentar roman care saluta votul PE: ‘Rezolutia este buna pentru poporul roman’

Distribuie:

Publicat:

Rezoluţia privind statul de drept din România, adoptată marţi de Parlamentul European, "este bună pentru poporul român", pentru că îi apără pe "oamenii cinstiţi" în faţa politicienilor care "doresc să slăbească justiţia" şi "să oprească combaterea corupţiei", a declarat în plenul legislativului de la Strasbourg eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan (PPE), în cadrul procedurii de explicare a votului. 

"Am votat astăzi în favoarea rezoluţiei privind statul de drept din România. Rezoluţia este bună pentru România, este bună pentru poporul român. Rezoluţia apără oamenii cinstiţi de politicieni din România care doresc să slăbească justiţia, să oprească combaterea corupţiei. Politicieni care doresc instituţii slabe la cheremul lor. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, ministrul justiţiei, Tudorel Toader – toţi aceştia au eşuat", a spus europarlamentarul PNL după adoptarea rezoluţiei, conform agerpres.ro.

"Astăzi, Parlamentul European a votat cu o majoritate largă, cu sprijinul tuturor marilor familii europene, tuturor familiilor proeuropene, (…) această rezoluţie. Iar semnalul este următorul: Parlamentul European este alături de români, este alături de poporul român în lupta sa pentru buna guvernare, pentru justiţie, pentru valori europene", a adăugat Siegfried Mureşan. 

El a mai spus că "încercarea PSD-ALDE de a convinge Europa că 500.000 de oameni care au ieşit la proteste greşesc, iar Liviu Dragnea ar avea dreptate, a eşuat". 

"Votul covârşitor de astăzi arată foarte clar că PSD-ALDE sunt izolaţi în Europa şi nu pot obţine nimic pentru România în Europa", şi-a încheiat el discursul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img