Gabriela Firea mai are si sustinatori in PSD: ‘Nu va fi exclusa din partid, sub nicio forma’

0
68

Președintele PSD Sector 1, primarul Daniel Tudorache, a declarat duminică, la un post de televiziune, că primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu va fi „sub nicio formă” exclusă din partid și a adăugat că rămâne de văzut dacă în ședința de luni a CExN îi va fi retras sprijinul politic, transmite Mediafax.

Întrebat ce efect ar avea dacă Gabrielei Firea i se va retrage sprijinul politic, în ședința CExN al PSD de luni, președintele PSD Sector 1, Daniel Tudorache a răspuns duminică, la Digi 24: „Așteptăm să vină ziua de mâine, ziua CEx, să vedem dacă va fi votată. Vă dați seama, este o chestie inedită, un coleg de-al nostru, un primar, să i se ridice sprijinul politic. Vom vedea, deci nu putem anticipa ce se întâmplă mâine la CEx”.

Acesta a adăugat că Firea nu va fi exclusă și că retragerea sprijinului politic ar însemna pierderea șefiei interimare a PSD București.

„Nu ar mai fi președinte la organizația de Bucureșt și atât. Ar fi asociată în continuare (cu PSD – n.r.) pentru că nu va fi exclusă din partid, sub nicio formă”, a menționat Tudorache.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică seara, la un post de televiziune, că nu știe dacă va fi sancționată în ședința CExN al PSD de luni, dar că o eventuală pierdere a funcțiilor în partid nu o va afecta politic, ci doar uman.

„Dacă mi se vor lua funcțiile politice nu voi fi cu nimic afectată. Prezența mea în BPN și CEx nu au adus nimic bun bucureștenilor. Tot ce am făcut și nu am făcut în doi ani ca primar general, sunt primul critic al meu, nu spun că am făcut de nota 10, dar tot ce s-a făcut a fost prin munca echipei mele, cu niciun alt sprijin, din păcate. La ce rost să ai aceste funcții politice, doar ca să te împăunezi cu ele? (…) Nu spun că nu mă afectează la nivel uman, vă dați seama că sunt totuși colegii mei, sunt de aproape 7 ani în PSD, mult, puțin, este totuși o perioadă”, a declarat Gabriela Firea, duminică seară, la Digi 24.

Ea a adăugat că nu vrea să fie exclusă din partid.

Firea este vicepreședinte național PSD, lider interimar al organizației de București și președintele filialei județene din Ilfov.

Comitetul Executiv Național al PSD se reunește luni, la Parlament, de la ora 11.00.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că la ședința CExN ar trebui să fie luată o măsură „cât mai drastică”, și anume excluderea din formațiune sau retragerea sprijinului politic pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Referitor la acest subiect, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat vineri, pentru MEDIAFAX, că este „obligatoriu” ca formațiunea să tranșeze cazul primarului general al Capitalei, care prin declarațiile sale „afectează întregul partid”.

Și liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că speră să nu continue „cursa excluderilor” la ședința CExN de luni, dar depinde și de ce își dorește Gabriela Firea, el menționând că s-ar putea ca primarul Capitalei să vrea să-și piardă calitatea de membru de partid.

Pe de altă parte, Gabriela Firea a spus vineri că își așteaptă „sentința” la Comitetul Executiv Național al PSD și că nu vor fi surprize în privința situației sale, întrucât știe că „se dorește” să fie înlăturată de la conducerea PSD București și Ilfov pentru că cei care sunt în dezacord cu liderul PSD sunt „decapitați”.