ALERTA in Sanatate: Gripa se extinde. Urmeaza sa fie declarata epidemia (surse)

0
73

Gripa a cauzat deja, în această iarnă, 39 de decese. Potrivit unor din sistemul de sănătate, datele Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că virusul s-a extins dincolo de estimările oficiale. Prin urmare, autorităţile urmează să declare oficial epidemia de gripă.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a pledat pentru cele mai dure măsuri, considerând că situaţia este una îngrijorătoare. Totuşi, ministrul a afirmat că nu este necesară o decizie de suspendare a cursurilor în şcoli, luată de Ministerul Educaţiei. Suspendarea cursurilor ar urma să fie decisă la nivel local, de inspectoratele şcolare, pe baza statisticilor referitoare la absenteismul din clase.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că, în această perioadă, elevii ar trebui să evite locurile aglomerate şi să stea acasă. Potrivit Sorinei Pintea, Ministerul Sănătăţii a transmis Direcţiilor de Sănătate Publică mai multe recomandări pentru această perioadă, precizând că măsura cea mai eficientă rămâne vaccinarea.

Totodată, ministrul Sănătăţii spune că în funcţie de situaţia epidemiologică, din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale în special în secţiile cu risc crescut.

Până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităţilor şcolare transmis Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de Sănătate Publică a fost de 5.823, a mai precizat, vineri, Sorina Pintea