Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu: Ce se intampla cu scolile daca se declara epidemie de gripa

0
67

Ecaterina Andronescu a spus ca scolile nu se vor inchide in cazul in care se va anunta epidemie de gripa in Romania, mai ales ca mai este o saptamana pana cand elevii vor intra in vacanta.

"Zilnic fiecare scoala raporteaza cazurile de raceala sau de gripa. Fiecare inspectorat scolar este in contact permanent cu Directia Sanitara din fiecare judet. Si noi la minister avem o echipa care urmareste permanent ce se intampla in fiecare scoala din tara. Avem o regula: daca dintr-o unitate scolara lipsesc mai mult de 20 la suta, atunci se intrerup cursurile. O sa luam decizii pe unitati scolare, avem o echipa la minister care monitorizeaza toata situatia", a spus ministrul Educatiei.

Ministrul Sanatatii urmeaza sa ia marti o hotarare referitoare la declararea epidemiei de gripa. "Daca pentru a treia saptamana consecutiv numarul cazurilor diagnosticate va depasi numarul cazurilor estimate, atunci vom declara epidemie de gripa. In ceea ce priveste pacientii care prezinta simptomele unei gripe, acestia trebuie sa se adreseze in primul rand medicului de familie, sa evite automedicatia si sa respecte cu strictete instructiunile pe care inclusiv Ministerul Sanatatii le-a transmis in teritoriu avand in vedere multiplele cazuri de viroze respiratorii din aceasta perioada", a declarat Sorina Pintea.

Numarul deceselor cauzate de gripa a ajuns la 47.