Curtea Constitutionala arata, in motivarea deciziei prin care a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala ca urmare a incheierii protocoalelor dintre Ministerul Public si SRI din 2009 si 2016, ca, din cauza actelor de colaborare, justitiabilul a fost în situatia "de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăţilor sale în contra unei paradigme juridice neconstituţionale, dar instituţionalizate de peste 9 ani".
"Astfel, atât în raport cu Parlamentul, cât şi în raport cu Înalta Curte de Casație și Justiție şi celelalte instanţe judecătoreşti, conflictul are natură constituţională, susţinându-se şi imputându-se Ministerului Public faptul că s-a subrogat legiuitorului şi a emis un act legislativ simulat, ceea ce a dus la situaţia în care justiţia să fie înfăptuită pe baza unui asemenea act. Toate acestea pun în discuţie dezvoltarea unei paradigme juridice, care coroborată cu ineficienţa sau lipsa unui mecanism instituţional autoreglator, indică relevanţa constituţională a litigiului, ceea ce angajează, astfel, competenţa Curţii Constituţionale [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, par.132]. 132. Astfel, chiar dacă şi în cauza de faţă exista posibilitatea ca, în faţa instanțelor judecătorești, persoanele interesate să invoce excepţia nulităţii actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată, în ipoteza în care actul respectiv a fost obţinut în temeiul celor două „protocoale de colaborare”, cu încălcarea normelor de competenţă, excepţie a cărei admitere ar duce la excluderea probei, sau ca, prin formularea unui recurs în interesul legii/ întrebări prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să asigure o interpretare unitară şi coerentă cu privire la problema analizată, Curtea Constituţională observă că, în realitate, o atare abordare a pus o presiune pe justiţiabil în sensul că acesta trebuia să demonstreze vătămarea în condiţiile art.282 din Codul de procedură penală, iar în ipoteza normelor de competenţă, chiar Curtea Constituţională a subliniat că „dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil” [Decizia nr.302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.566 din 17 iulie 2017, par.62]. Datele problemei nu se schimbă nici după publicarea deciziei menţionate din perspectiva presiunii asupra justiţiabilului, întrucât, chiar dacă în condiţiile art.281 din Codul de procedură penală vătămarea nu mai trebuie demonstrată, această presiune se menţine la un nivel ridicat în contextul raporturilor instituţionale stabilite prin „protocoalele de colaborare” şi a amplorii consecinţelor pe care acestea le-au produs în cadrul ordinii constituţionale [a se vedea, mutatis mutandis şi ipoteza nulităţii absolute stabilite prin art.197 alin.2 din Codul de procedură penală din 1968]. Astfel, justiţiabilul este pus în situaţia de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăţilor sale în contra unei paradigme juridice neconstituţionale, dar instituţionalizate de peste 9 ani. S-a conturat, în aceste condiţii, în materia strângerii şi administrării probelor şi chiar a desfăşurării urmăririi penale, o paradigmă juridică ce acordă un rol prevalent „protocoalelor de colaborare” în raport cu legea, aspect ce se exprimă prin posibilitatea efectuării de acte procesuale în cadrul procesului penal de către serviciile secrete", se arata in motivarea deciziei.
Judecatorii arata, referitor la protocolul din 2009, ca din continutul acestuia se intelege ca efectuarea urmaririi penale se realizează "în comun de procurori şi reprezentanţii serviciului secret, cu nerespectarea separaţiei de competenţe între cele două structuri şi a rolului constituţional, respectiv legal al fiecăruia în parte".
"Cu alte cuvinte, din coroborarea art.3 lit.g) cu întregul conţinut al protocolului, Curtea reţine că, începând cu anul 2009, s-au creat premisele normative pentru ca Serviciul Român de Informaţii să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu. Or, acest aspect duce la încălcarea art.1 alin.(4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi art.61 alin.(1) din Constituţie cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării", explica Curtea.
"Chiar dacă unele prevederi ale acestui protocol cuprind într-adevăr aspecte de executare a legii, prevederile sale esenţiale, pe de o parte, nesocotesc competenţa Parlamentului, diminuează rolul procurorului în cadrul procesului penal şi sporesc rolul serviciilor secrete în cadrul acestuia, iar, pe de altă parte, afectează, în mod nepermis, drepturile şi libertăţile fundamentale, prin diminuarea garanţiilor asociate acestora în sensul că activitatea de obţinere a probelor o poate realiza un serviciu de informaţii care nu are calitatea de organ de cercetare penală special. Toate aceste încălcări ale Constituţiei atrag aplicarea sancţiunii plasării întregului protocol în afara ordinii constituţionale", mai spun judecatorii.
Potrivit documentului, administrarea probelor de alte organe decat cele judiricar atrage nulitatea acestora.
"Curtea subliniază că administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competenţa materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art.281 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-a administrat aceasta. De asemenea, aceeaşi sancţiune se impune şi în privinţa actelor prin care s-a administrat o probă de către organele de urmărire penală, fără a se ţine cont de calitatea persoanei", precizeaza CCR.