Ministru PSD, despre evaluarea Standard & Poors – Investitorii vor veni in continuare in Romania

0
91

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, duminică, la Brăila, că investitorii vor veni în continuare în România, după ce Standard& Poors a revizuit ratingul de țară, pe care îl consideră stabil, potrivit Mediafax.

Rovana Plumb a declarat că Standard and Poors a revizuit ratingul de țară pe care îl consideră stabil, iar acest lucru înseamnă că „investitorii vor veni în continuare în România”.

În ceea ce privește ordonanța 114, Rovana Plumb a declarat că după ce se vor finaliza consultările, aceasta va fi revizuită.

„OUG 114 reglementează prețurile la energie, electricitate și gaze, prețurile nu vor crește. Sunt discuții despre sistemul bancar, despre pilonul de pensii. Când consultările vor fi finalizate se va revizui și ordonanța 114”, a declarat Plumb.

Aceasta a afirmat că este convinsă că se va menține creșterea economică a României și în acest an, România fiind pe locul 4 la nivelul UE ca și creștere economică.

„Am avut grijă să mărim salariile și pensiile. Creșterea de salarii și de pensii fac de așa natură încât românii si aibă un trai mai bun”, a spus Plumb.