Toate unităţile de învăţământ din municipiul Sibiu vor fi închise timp de o săptămână, în perioada 6 – 10 mai potrivit digi24.ro.
Decizia a fost luată în contextul în care Sibiul este gazda Summitului UE. Concret, în săptămâna Summitului nicio școală și nicio grădiniță din Sibiu nu va funcționa.
„Având în vedere faptul că Sibiul este gazda Summitului European în luna mai 2019, unitățile de învățământ din Municipiul Sibiu vor fi închise în perioada 6-10 mai 2019”, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Elevii au recuperat în avans aceste zile libere, conform unui calendar stabilit de ISJ Sibiu.
Prima zi de recuperare a fost 2 martie. Astfel, conform calendarului de recuperare, orele din săptămâna 6-10 mai 2019 au fost recuperate în cinci zile de sâmbătă, la fiecare 2 săptămâni.
Zilele libere influenţează şi desfăşurarea evaluării naţionale susţinute de elevii claselor a doua. Potrivit calendarului la nivel naţional, aceste teste se susţin în 7 şi 9 mai. La Sibiu, evaluarea naţională de clasa a doua va fi susţinută în tot judeţul în perioada 14 – 17 mai.