Reactia lui Ciolos la condamnarea lui Dragnea – ‘Fiecare si-o face cu mana lui’

0
94

Liderul PLUS Dacian Cioloș a declarat, referitor la condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, că nu se va bucura de necazul unei persoane, însă, pe de altă parte „fiecare și-o face cu mâna lui”.

„Nu știu dacă un om care a pus mâna pe putere și a abuzat de această putere îl putem numi ca cel mai puternic om din România dar mă rog, sigur fiecare face aprecieri. Eu nu o să mă bucur de necazul unui om dar pe de altă parte fiecare și-o face cu mâna lui”, a afirmat Dacian Cioloș, luni seară, la Digi 24.

Fostul premier a adăugat că este bucuros că s-a încheiat „agonia” în care a fost adusă țara noastră din cauza liderului PSD Liviu Dragnea.

„Mă bucur că am pus capăt agoniei în care a fost dusă România din cauza acestui om și din cauza temei, fricii lui de a da piept cu justiția și își asuma faptele și a separa în justiție, ne-a dus pe toți în haos, a aruncat în aer guvernarea, a aruncat în aer economia României după ce apus mâna pe un partid politic care din păcate numai partid politic nu se poate numi dacă e să o luăm în adevăratul sens al cuvântului. Mă bucur că această agonia ia sfârșit și așa cum am spus putem începe să construim și mă bucur că acest lucru s-a întâmplat, această decizie a justiției vine după ce partidul pe care Liviu Dragnea îl conduce a fost pus la locul lui de către electorat ca să nu avem apoi alte interpretări că justiția ar fi influențat politicul”, a conchis Cioloș.

Liviu Dragnea a fost dus, luni seară, la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Liderul PSD urmează să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autoritățile vor decide la ce penitenciar își va executa pedeapsa.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, când a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare