Traficantul de cocaină din Jandarmeria Română, scos din pușcărie înainte de termen

0
124

Arestat în 2018 și condamnat la aproape șase ani de pușcărie, fostul sergent Ovidiu Gavriluț – traficantul jandarm a fost degradat de magistrați – a fost eliberat înainte de termen, pentru bună purtare.Traficantul de cocaină din Jandarmeria Română a scăpat cu doi ani mai devreme, după ce, recent, instanța a decis că a făcut destulă pușcărie. „Admite contestaţia formulată de contestatorul Gavriluţ Ovidiu, în prezent încarcerat la Penitenciarul Ploieşti. Dispune liberarea condiţionată a acestuia de sub puterea M.E.P.I. nr. 45/2019 emis de Tribunalul Militar Cluj-Napona, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 10.08.2024 – constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Va impune condamnatului următoarele obligaţii: – să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Braşov, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; – sa nu paraseasca teritoriul Romaniei. Masurile de supraveghere si obligatia prevazuta de art 101 alin 2 lit b C pen, se vor executa pe o perioada de 8 luni din durata termenului de supraveghere. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 Cod penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. Definitivă”, a decis instanța.
 

În 2018, Ovidiu Gavriluț – angajat al Jandarmeriei Brașov și membru al grupării de tip mafiot Corduneanu – a fost prins de DIICOT cu 70 de grame de cocaină. Și nu orice fel de cocaină, ci una pură, fără aditivi, semn că jandarmul nu își bătea joc de meserie și oferea numai marfă de calitate clienților. „La data de 18.12.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului GAVRILUȚ OVIDIU, subofițer în cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
La data de 17 decembrie 2018, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Covasna împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna l-au surprins în flagrant, pe raza municipiului Brașov, pe inculpatul Gavriluț Ovidiu, în timp ce ridica, de la un transportator privat, un colet livrat prin intermediul unei firme de transport internațional. Cu ocazia controlului coletului, au fost descoperite, disimulate într-un ambalaj de patiserie, 70 de grame de cocaină fără aditivi, valoarea de piață a acesteia fiind estimată la suma de 15.000 de euro. La data de 18.12.2018, Tribunalul Militar Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, explica DIICOT, la momentul respectiv.