ALEGERI GRECIA 2015: Primele exit-poll-uri anunta o „victorie istorica”

0
96

Sectiile de vot s-au inchis duminica la ora 19.00 in Grecia. Primele exit-poll-uri arata ca partidul de stanga Syriza a obtinut cele mai multe procente, 35-39%, peste ceea ce aratau sondajele de opinie, in timp ce partidul conservator al premierul Antonis Samaras, Noua Democratie, a obtinut intre 23 si 27%.

„Pare o victorie istorica” si este „un mesaj care nu ii vizeaza numai pe greci, ci intreaga Europa, si aduce o usurare”, a declarat, la postul de televiziune Mega, purtatorul de cuvant al formatiuni stangii radicale, Panos Skourletis, dupa aparitia exit-poll-urilor. Victoria a fost salutata printr-o explozie de bucurie la sediul Syriza, in centrul Atenei.

Syriza, partidul stangii radicale anti-austeritate, a devansat cu peste opt puncte procentuale partidul de dreapta aflat la putere la alegerile legislative anticipate de duminica din Grecia, conform mai multor exit-poll-uri.

Diferenta ar fi de 8,5 pana la 16,5 puncte procentuale, cu mult peste ultimele sondaje, la acest scrutin crucial pentru Grecia si pentru UE.

Partidul lui Alexis Tsipras, care vrea o renegociere a datoriei imense a Greciei, de 175% din PIB, si renuntarea la masurile de austeritate, ar fi obtinut intre 35,5% si 39,5% din voturi, in timp ce Noua Democratie, formatiunea premierului Antonis Samars, este creditata cu 23-27% din sufragii. Syriza ar urma sa aiba astfel intre 145 si 158 de locuri in Parlament, 151 reprezentand majoritatea absoluta.

De asemenea, partidul de centru To Potami si formatiunea de extrema-dreapta Zori Aurii lupta umar la umar pentru pozitia a treia, fiecare situandu-se intre 6,4 si 7% din sufragii.

Daca datele de la exit-poll se vor confirma, Alexis Tsipras, in varsta de 40 de ani, ar urma sa devina cel mai tanar premier al tarii din ultimii 150 de ani si primul lider al unei miscari populare care ajunge la putere intr-o tara din UE de la inceputul crizei datoriilor in 2010.