După ce au transpirat si au depus o munca asidua pentru binele bârlădenilor, grupul PSD din cadrul Consiliului Local Municipal si-a depus raportul de activitate, de fapt o fițuica încropită pe genunchi si prezentata drept document de maxima importantă. După aproape un an de zile realizările acestora sint „ sublime dar lipsesc cu desăvârșire”. Alegătorii si contribuabilii trebuie sa cunoască faptul ca fiecare consilier face parte dintr-o comisie, ba chiar sunt si președinți.
Au condus si ședințele de Consiliu ( este un privilegiu care trebuie prezentat), au viceprimar ( am fi curioși sa ii cunoaștem activitatea doamnei nu doar fisa postului) si , atenție, au la activ 13 ședințe ordinare și la 11 ședințe extraordinare și de îndată.
Au mai scris si faptul ca au adus la șase proiecte de hotărâre amendamente(prezentarea acestora e senzationala) plus câteva investiții realizate de care alesii social-democrații spun că au fost preocupați de continuarea lor. Nici un rând despre intalnirile, pe care conform legii, ar fi trebuit sa le aibă cu alegătorii si contribuabilii barladeni.
Ce ar fi trebuit sa cunoască distinșii consilierii? Un simplu search pe Google ar fi deslușit misterul, cunoscut sub numele de Legea administrației publice locale nr. 215/2001. In acest act, se specifica destul de clar că toți aleșii locali sunt obligați să prezinte un astfel de raport, care va fi făcut public prin grija secretarului localității. Adică, fiecare din cei zece pesediști ar fi trebuit sa depună măcar câte o pagina cu un rând ( căci așa reiese la un calcul scurt activitatea lor).
Au demonstrat „ cunoașterea” in administrația publica atunci când au „ inițiat” proiectul ce viza retragerea titlului de „ cetățean de onoare „ a lui Pomohaci. Si atunci au prezentat o foaie fără nicio logica.
GREU LA DEAL CU … CONSILIERI MICI.
In raportul „ expirat” social democrații motivează de nu au fost de acord cu validarea lui Mihai Bozianu in funcția de consilier. Acesta este incompatibil! Alo, domnilor si doamnelor, dar despre Dorin Apostol si Roxana Miron Feraru aflați si ei in aceasta situatie nu v-ați mai abținut.
Ați avut pierderi de memorie, sa va ofere cineva niște lecitina, ca e păcat! Sunteți tineri si uitați cam repede.
Si doamna viceprimar un raport mic, măcar de doua fraze, așteptam si noi! Nu e moft , așa zice legea cu care l-ați amenințat pe Boros! Ca nu si-a depus raportul! Dar dumneavoastră?