Secretarul general ONU Antonio Guterres va prezenta marţi în deschiderea întâlnirii anuale o imagine a stării naţiunilor subliniind distrugerea încrederii în lume, nevoia de a contracara unilateralismul și de a revigora cooperarea internațională care este fundamentul organizației, relatează AP, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq, a făcut un preambul al discursului lui Guterres spunând că va "suna de asemenea alarma privind schimbările climatice" și va sublinia că toți oamenii trebuie să beneficieze de noile tehnologii, dar să fie protejați "de pericolele din spaţiul virtual, de la armatizarea inteligenței artificiale".
Guterres va face apel "pentru o mai mare solidaritate în promovarea păcii, a drepturilor omului și a dezvoltării durabile", a spus el.
În acest an, 133 de lideri mondiali sunt așteptați să participe la întălnirea anuală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în creștere de la 114 faţă de anul trecut.