Un avion de vânătoare american de tip F-16, al cărui pilot a reuşit să se catapulteze, s-a prăbuşit marţi în regiunea Renania-Palatinat (vest), au anunţat Forţele aeriane germane, relatează AFP, potrivit news.ro
Avionul s-a prăbuşit în circumstanţe încă neclare, în apropiere de comuna Zemmer, nu departe de oraşul Trier, a precuzat poliţia locală într-un comunicat.
Pilotul a reuşit să se catapulteze la timp şi a fost internat la un spital, au precizat Forţele aeriene germane, fără să ofere informaţii despre gravitatea rănilor.
Un avion de tip F-16 aparţinând armatei belgiene s-a prăbuşit la mijlocul lui septembrie în Franţa. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze, iar unul dintre ei a rămas suspendat, cu paraşuta, de o linie de înaltă tensiune.
În Germania, două avioane de tip Eurofighter aparţinând forţelor germane s-au prăbuşit în iunie, în urma unei coliziuni în zbor, în nord-estul ţării, iar unul dintre piloţi a murit.
La nici o săptămână după aceea, un pilot de elicopter a murit în urma prăbuşirii aeronavei, în apropierea unui centru de formare al armatei germane.
Ultimul avion american s-a prăbuşit în Germania în 2015 – un avion de vânătoare de tip F-16 de la baza Spangdahlem, în nordul Bavariei. Pilotul a supravieţuit catapultându-se.