Ciclonul Pablo a fost inclus duminica in categoria uraganelor

0
60

Ciclonul Pablo, care a fost inclus duminică în categoria uraganelor, a scăzut în intensitate luni după ce a ajuns în apele reci ale Atlanticului de Nord, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (National Hurricane Center – NHC) din Statele Unite, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Furtuna tropicală Pablo, însoţită de rafale de vânt de 85 kilometri pe oră, se deplasează lent cu o viteză de 7 kilometri pe oră spre nord, îndepărtându-se teptat de coasta spaniolă şi apropiindu-se de cea irlandeză. Dacă îşi va menţine direcţia, furtuna va continua să slăbească în intensitate şi se va disipa în cursul zilei de marţi.

Potrivit experţilor de la NHC, cu sediul la Miami, Pablo a fost cel de-al şaselea uragan format în actualul sezon în bazinul Atlanticului şi a cărui intensitate a scăzut datorită apelor reci.

Meteorologii au explicat că Pablo rămâne totuşi un ciclon tropical de categorie scăzută şi că rafalele sale vor ajunge la 75 km/h, dar nu vor atinge zone locuite.

În actualul sezon al uraganelor din Atlantic, cuprins între 1 iunie şi 30 noiembrie, s-au înregistrat şase uragane: Barry, Dorian, Humberto, Jerry, Lorenzo şi Pablo.

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite a anunţat că în actualul sezon s-ar putea produce în Oceanul Atlantic până la 17 furtuni tropicale, cu vânturi de peste 63 kilometri pe oră, dintre care nouă ar putea să se transforme în uragane, cu rafale maxime de 120 de kilometri pe oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.