O casă ocolită în mod ''miraculos'' de lava vulcanului de pe mica insulă La Palma din arhipelagul Canare a fost înghiţită la rândul ei de râul de roci topite după mai multe zile de erupţii vulcanice, a relatat presa spaniolă, potrivit DPA.
Vulcanul, situat în masivul muntos Cumbre Vieja din sudul insulei, a început să erupă pe 19 septembrie, pentru prima oară după 50 de ani.
Săptămâna trecută, în fotografiile şi înregistrările de pe insulă apărea lava curgând în jurul construcţiei din satul El Paraiso. Casa, în stilul arhitectonic specific Canarelor, a aparţinut unui cuplu de pensionari din Danemarca, Rainer Cocq şi Inge Bergedorf, a relatat ziarul spaniol El Mundo.
Aceştia nu au mai venit pe insulă de la începutul pandemiei de coronavirus.
''Totul este distrus. Am pierdut totul de pe insula noastră iubită. Este foarte trist. Inge şi cu mine suntem foarte trişti'', a spus Cocq marţi, potrivit El Mundo.
Marţi seară, fluxul de lavă a ajuns în mare, prăbuşindu-se de la cel puţin 100 de metri în josul unei coaste abrupte şi eliberând gaze toxice, potrivit Agerpres.ro.
''Lava a ajuns în mare'', a scris pe Twitter serviciul de urgenţe din Insulele Canare la primele ore ale zilei de miercuri, avertizând rezidenţii să se adăpostească.
Potrivit imaginilor date publicităţii de Institutul Spaniol de Oceanografie, masa de lavă incandescentă curgea asemenea unei cascade în Oceanul Atlantic. În zorii zilei, erau vizibili nori gigantici rezultaţi în urma evaporării apei din mare, iar o piramidă de lava s-a format în apropierea coastei.
Fluxul de lavă a distrus circa 600 de locuinţe, forţând evacuarea a mii de persoane şi provocând pagube de sute de milioane de euro, potrivit unor estimări ale guvernului regional.
Vulcanologii nu au putut preconiza perioada cât vulcanul va rămâne activ. Ar putea fi vorba de săptămâni sau chiar luni.