Provincia italiană Sicilia se pregăteşte să fie lovită de un nou ciclon mediteraneean

0
67

Provincia italiană Sicilia, care se confruntă de duminica trecută cu precipitaţii abundente ce au provocat inundaţii, se pregăteşte joi să fie lovită de al doilea ciclon într-un interval de o săptămână, informează AFP.

Trei persoane au murit deja în urma ploilor torenţiale şi a scurgerilor de noroi care s-au produs începând de weekendul trecut în Catania, al doilea oraş ca mărime din Sicilia. Locuitorii acestui oraş costier din sud-estul insulei italiene se pregăteau joi pentru un nou episod de intemperii.

Un ciclon de tip mediteraneean, denumit "Medicane", va lovi coastele estice ale insulei şi regiunea învecinată Calabria în noaptea de joi spre vineri, a anunţat Institutul Naţional Italian pentru Protecţia Mediului şi Cercetare (ISPRA).

"Precipitaţii puternice şi furtuni pe mare sunt aşteptate în zona coastelor, cu valuri de peste 4,5 metri", a adăugat ISPRA, subliniind că aceste cicloane mediteraneene sunt mai frecvente în acest an.

Serviciile de Protecţie Civilă au plasat estul insulei Sicilia în stare de alertă portocalie. Şcolile au fost închise în Catania şi Siracuza, unde autorităţile locale au ordonat închiderea administraţiilor şi a tribunalelor până vineri.

Fenomenele de tip "Medicane" sunt sisteme atmosferice de presiune joasă, similare cicloanelor tropicale, dar care se formează deasupra Mării Mediterane, informează Agerpres.ro.

Precedentul ciclon de acest tip a lovit marţi Catania, însoţit de precipitaţii de 300 de mililitri în 24 de ore şi a acoperit complet cu apă piaţa centrală a oraşului.

Televiziunile italiene au difuzat imagini cu mai multe spaţii publice inundate, de la secţiile de urgenţe ale spitalului Garibaldi-Nesima şi până la Palatul de Justiţie.

Antonio Navarra, meteorolog şi preşedintele Centrului euro-mediteraneean pentru schimbări climatice, citat miercuri de cotidianul Il Corriere della Sera, a declarat că insula Sicilia, care a doborât recordurile locale de căldură în vara acestui an, se află în centrul unor evenimente meteorologice extreme.

Potrivit Coldiretti, principalul sindicat agricol italian, exploatările agricole au suferit pagube importante, mai ales livezile de măslini şi plantaţiile de portocali şi lămâi. Pagubele produse de intemperiile din acest an asupra recoltelor şi infrastructurilor din Italia au fost evaluate de 2 miliarde de euro.