G20 – Emmanuel Macron şi Boris Johnson au convenit să găsească soluţii legat de drepturile la pescuit

0
74

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson au convenit duminică, într-o întâlnire în marja summitului G20 de la Roma, să găsească soluţii la conflictul legat de drepturile la pescuit, relatează dpa, potrivit Agerpres

Conform presei locale, cei doi lideri au spus că vor căuta o modalitate de a detensiona situaţia, dar Macron i-ar fi spus de asemenea lui Johnson că este important ca Marea Britanie să "respecte regulile" şi să nu uite de tratatele privind Brexitul pe care le-a semnat.
Palatul Elysee (preşedinţia franceză) a transmis, conform media locale, că întâlnirea a urmărit să se faciliteze identificarea de modalităţi practice de a ajunge cât mai repede la reducerea tensiunilor, în timp ce potrivit Downing Streeet şeful guvernului britanic şi-a "reiterat profunda preocupare" în ce priveşte recenta retorică a guvernului francez, amintind de un comentariu al premierului francez în sensul că Marea Britanie ar trebui pedepsită pentru că a ieşit din UE; Johnson a declarat că speră să nu mai fie astfel de ameninţări.

Franţa reproşează Regatului Unit că acordă un număr mai mic de licenţe de pescuit post-Brexit pentru pescarii săi. Parisul a promis să le interzică de marţi navelor de pescuit britanice să-şi debarce încărcătura în porturile franceze şi să întărească controalele vamale asupra camioanelor, dacă situaţia nu se ameliorează.

Departe de a se atenua înainte de întâlnirea dintre Johnson şi Macron de la summitul de la Roma, tensiunea a crescut şi mai mult vineri, după ce Londra a ameninţat la rândul ei să aplice "controale riguroase" asupra navelor europene din apele sale, dacă Parisul va aplica măsurile pe care le-a anunţat.

Acordul post-Brexit, încheiat in extremis la sfârşitul lui 2020 între Londra şi Bruxelles, prevede ca pescarii europeni să continue să lucreze în anumite ape britanice, în anumite condiţii.

Londra afirmă că a aprobat 98% din cererile de licenţă pentru navele UE care vor să pescuiască în apele sale, o cifră contestată de Franţa, care susţine că proporţia ar fi de 90%.