Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat luni din nou Polonia pentru reformele judiciare, în urma sesizării formulare de doi judecători polonezi care au reclamat lipsa de independenţă şi de imparţialitate a Camerei de control extraordinar şi de afaceri publice din cadrul Curţii Supreme poloneze, relatează AFP.
Aceasta este una dintre cele două noi camere judiciare nou create şi care au provocat polemici din cauza desemnării judecătorilor acestora de către puterile legislativă şi executivă, cealaltă fiind Camera disciplinară pentru judecători a Curţii Supreme, cameră a cărei desfiinţare este cerută de Comisia Europeană.
Cei doi judecători care s-au adresat CEDO au reclamat faptul că au candidat pentru posturi judiciare, dar nu au fost recomandaţi, iar recursurile lor la Curtea Supremă poloneză au fost respinse în 2019.
CEDO a considerat astfel că ''procedura de nominalizare a judecătorilor a fost viciată de puterile legislativă şi executivă'' şi, prin urmare, ''este vorba despre o neregularitate fundamentală care a adus atingere procesului în ansamblu''.
''Camera de control extraordinar şi de afaceri publice nu este, aşadar, un ''tribunal independent şi imparţial stabilit prin lege'', în sensul Convenţiei europene'' a drepturilor omului, a estimat instanţa europeană, care cere Poloniei ''să ia măsuri rapide pentru a soluţiona această lipsă de independenţă''.
Polonia a fost condamnată de CEDO în acest dosar să le plătească reclamanţilor 15.000 de euro drept prejudiciu moral.
Aceasta este însă doar una din cele 57 de reclamaţii împotriva Poloniei adresate CEDO în perioada 2018-2021 cu privire la diferite aspecte ale reorganizării sistemului judiciar polonez iniţiate în 2017 de guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS).
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luna trecută că Polonia trebuie să desfiinţeze noua Cameră disciplinară pentru judecători din cadrul Curţii Supreme înainte ca Bruxellesul să-i aprobe Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a dispus Poloniei în luna iulie să suspende imediat activităţile acestei camere, verdict neaplicat de Varşovia, astfel că CJUE a emis în octombrie o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi.
Înaintea acestei hotărâri, Tribunalul Constituţional polonez a considerat că decizia CJUE privind suspendarea activităţii camerei disciplinare este neconstituţională, instanţa poloneză contestând implicit şi întâietatea dreptului european în faţa celui naţional şi amplificând astfel disputele Varşoviei şi Bruxellesul.
Guvernul de la Varşovia promisese anterior că va dizolva respectiva cameră disciplinară, dar în cadrul unor reforme mai largi. Premierul polonez Matusz Morawiecki acuză un ''şantaj'' din partea instituţiilor europene şi consideră că unele dintre acestea ''îşi atribuie dreptul de a decide asupra unor competenţe care nu le-au fost transferate''. La rândul său, ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat că ''Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească niciun zlot (moneda poloneză n.red)'' din amenzile decise de CJUE, pentru că statul polonez nu trebuie să se ''supună fărădelegii'', potrivit Agerpres.ro.
Înaintea amenzii legate de camera disciplinară, CJUE a mai stabilit o amendă împotriva Poloniei, de 500.000 de euro pe zi, pentru refuzul de a închide mina de lignit de la Turow.