Preşedintele ceh Milos Zeman s-a întâlnit marţi cu omologul său slovac, Zuzana Caputova, la Spitalul Militar Central din Praga, unde Zeman este tratat pentru complicaţii ale bolii sale cronice, a relatat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui ceh, Jiri Ovcacek, potrivit TASR.
"M-am bucurat că am putut să-i urez personal însănătoşire grabnică şi sănătate mai bună", a declarat Caputova.
Caputova consideră vizita o dovadă a legăturilor strânse dintre cele două ţări vecine. Ea a adăugat că Zeman a întrebat-o în detaliu despre situaţia politică din Slovacia.
Zuzana Caputova i-a dăruit preşedintelui ceh o selecţie de ceaiuri şi miere din grădina Palatului Prezidenţial.
Întâlnirea a durat aproximativ o jumătate de oră, potrivit Agerpres.ro.
Luni, 15 noiembrie, şeful statului ceh a fost transferat într-o aripă a spitalului dedicată îngrijirii pe termen lung, unde poate primi oaspeţi.
Caputova a vizitat Republica Cehă la invitaţia preşedintelui Senatului ceh, Milos Vystrcil.