Criza ucraineană: Organizaţiile umanitare nu vor putea face faţă în caz de război

0
67

Organizaţiile umanitare vor fi în incapacitatea de a răspunde nevoilor oamenilor dacă ar fi să izbucnească un război între Ucraina şi Rusia, a declarat miercuri directorul ONG-ului Norwegian Refugee Council, informează AFP.

"Cinstit vorbind, nu vom putea răspunde nici măcar la o parte dintre nevoile" create de un conflict între cele două ţări, a declarat Jan Egeland, revenit după o săptămână din estul Ucrainei, în timpul unei teleconferinţe la Geneva.

"Ar fi nebunie curată să începi pe acest pământ un nou război cataclismic", a declarat el în timpul acestei conferinţe organizate de asociaţia jurnaliştilor acreditaţi la ONU, la Geneva (ACANU).

Chiar dacă se pregătesc pentru această eventualitate, organizaţia sa şi altele ar fi în imposibilitatea de a răspunde la suferinţele a circa 2 milioane de persoane, dintre care numeroase în vârstă, ce trăiesc de o parte şi de alta a ceea ce ar deveni linia frontului.

Ţările NATO sunt îngrijorate că Moscova – care a masat peste 100.000 de militari lângă frontieră – ar putea ataca Ucraina. Rusia neagă că ar avea o astfel de intenţie, însă Moscova a anexat Peninsula Crimeea în 2014 şi îi susţine activ, din acelaşi an, pe separatiştii din estul Ucrainei, într-un conflict care s-a soldat până acum cu peste 13.000 de morţi.

O invazie "ar fi o catastrofă mai rea ca în 2014", a atenţionat Egeland. "Există două milioane de persoane pe o rază de 20 de kilometri de linia frontului. Ele vor fi lovite în minutele ce urmează declanşării ostilităţilor şi forţate să plece", a subliniat el.

Jan Egeland a mai subliniat în ce măsură situaţia acestor oameni, deja "intolerabilă", din cauza bombardamentelor şi lipsei de electricitate, pentru unii de ani de zile, va deveni "catastrofală în caz de război".

"Niciunul dintre decidenţi nu va suferi, ei (civilii) sunt cei care vor suferi", a denunţat Egeland, atenţionând totodată că "verdictul istoriei va fi foarte, foarte dur" pentru cei care ar declanşa războiul. AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi,