SUA sunt o ‘ameninţare permanentă’ la adresa Rusiei, acuză Moscova, după ce americanii au adus 60.000 de soldați în Europa, cu sute de tancuri și avioane

0
70

Statele Unite ale Americii încearcă să creeze o 'ameninţare permanentă' la adresa Rusiei prin desfăşurarea a 60.000 de soldaţi în Europa, precum şi a peste 200 de tancuri şi 150 de avioane, a denunţat miercuri Consiliul Securităţii Rusiei, potrivit EFE şi Interfax.

'Principalul lor obiectiv în Europa este de a crea o ameninţare permanentă la adresa ţării noastre', a declarat secretarul adjunct al Consiliului, Mihail Popov, pentru ziarul ''Rossiiskaia Gazeta'', unul din mijloacele de propagandă ale Kremlinului, pe fondul acuzaţiilor Occidentului cu privire la un atac iminent asupra Ucrainei, la graniţele căreia Rusia a comasat de mai mult timp peste 100.000 de militari.

SUA au format în Europa 'un grup considerabil de trupe americane, care depăşeşte 60.000 de soldaţi, 200 de tancuri şi aproximativ 150 de avioane de luptă', a afirmat politicianul rus.

În ultimii şapte ani, susţine el, s-a produs o 'creştere considerabilă' de trupe americane în Europa, al căror număr a crescut cu 30%, iar al vehiculelor blindate de patru ori.

'Din 2014, Pentagonul derulează programul antirusesc 'Containment of aggression in Europe' (Descurajarea agresiunii în Europa) în care investeşte anual între 4.000 şi 5.000 de milioane de dolari din bugetul SUA', a indicat el.

Popov a mai declarat în interviu că SUA şi-au înmulţit zborurile aviaţiei strategice şi avioanelor spion în vecinătatea graniţei Rusiei, în timp ce NATO 'comite provocări' în Marea Neagră.

Continuarea pe stiripesurse.ro