Germania va elimina complet, dar treptat, importurile de petrol din Rusia ”până la sfârşitul anului”, a declarat, miercuri, ministrul german de Externe Annalena Baerbock, relatează CNN. ”Germania va elimina complet importurile de energie din Rusia (…) Importurile de petrol se vor reduce la jumătate până în vară”, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock. În acest fel, importurile de petrol provenite din Rusia vor fi eliminate în întregime, până ”la 0 până la sfârşitul anului”, a adăugat ea, scrie Agerpres.
Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă la Riga alături de omologiul său leton Edgars Rinkēvičs, Baerbock a reiterat că importurile de cărbune vor fi eliminate treptat până la sfârşitul verii. Importurile de gaze vor fi eliminate treptat pe o perioadă mai lungă de timp, a subliniat şefa diplomaţiei germane.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a declarat pentru CNN că Germania doreşte să obţină independenţa faţă de importurile ruseşti de energie, pas cu pas, asigurându-şi, totodată, independenţa faţă de petrolul rusesc până la sfârşitul anului. La începutul lunii aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că Germania va putea înceta importurile în acest an, dar a adăugat că va dura mai mult timp până să renunţe la gazele din Rusia.