Lia Olguta Vasilescu, dupa decizia CEX a PSD si iesirea ALDE de la guvernare: ‘Fiecare cum isi asterne asa doarme…’

0
59

PSD a decis să rămână la guvernare, după ce ALDE a anunțat că părăsește coaliția care a obținut voturile românilor la alegerile din 2016. Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, spune că PSD va pierde, la un moment dat, guvernare, rămasă fără majoritate în Parlament, și profețește că românii vor avea cel mai mult de suferit, pentru că PNL și USR vor trece la tăieri de salarii.

Vasilescu a recunoscut că nu a votat la CEX și că și-ar dori ca PSD să fie în opoziție, dezvăluind și o discuție cu câțiva lideri sindicali.

”Comitetul Executiv PSD a decis azi ramanerea la guvernare, chiar daca ALDE ne-a lasat fara majoritate parlamentara. Judecand simplist, mi-as dori retragerea in opozitie: e comod, faci zilnic exercitii de dictie si filosofie, nu dai socoteala nimanui ca doar nu esti la putere si e suficient sa ii critici pe altii, ca sa nu mai vorbesc ca nu dai nici cu subsemnatul, caci stim cu totii ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. Dupa ce am pierdut alegerile europarlamentare, le-am spus unor lideri de sindicat (deja ingrijorati ca vin taierile si recunoscand, in sfarsit, ca guvernarea PSD, cu bune si cu rele, le-a adus multe beneficii), ca abia astept, cand intram in opozitie, sa imi iau punga de popcorn si sa rad de ei cand o sa-i vad cum dau din colt in colt ca pierd tot ce am dat noi. Fiindca noi am dat maxim din cat se putea. Judecand politic, insa, mi-ar parea rau sa vad cum si-ar bate unii joc de toata munca noastra din ultimii ani. Pentru ca nu e nevoie sa faci vreun efort de imaginatie ca sa intelegi ca baietii astia care vor sa dea jos guvernul vor aplica strict reteta din 2010: dezbina toate categoriile sociale, fa-le sa se urasca intre ele si apoi arde-le la buzunar, fiindca, dezbinate fiind, nu o sa se sustina reciproc. Nu e nevoie sa faci vreun efort de imaginatie pentru ca ei ne anunta deja cum vor guverna. E suficient sa il asculti pe Florian Câțu, viitorul ministru de Finante din partea PNL sau pe Năsui, Prună, Caramitru jr si Goțiu, de la USR, care prezinta bucati din programul USR la care lucreaza. Va inchipuiti cam ce program de guvernare pot sa scoata si mai ales sa aplice unii ca ei…

Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ei vor veni la guvernare. Si vor sterge cu buretele tot ce am facut noi. Bun sau prost. Raman la parerea ca ceea ce am facut noi a tintit toate categoriile sociale, ca toate au avut beneficii, ca daca am fi avut in plus un leu l-am fi folosit si pe acela pentru cresterea veniturilor romanilor, dar si ca e dreptul romanilor sa aleaga cum vor sa fie mai departe… Pentru ca fiecare cum isi asterne asa doarme…

P.S. Azi nu am votat nici pro, nici contra in CEX. Nu am ridicat mana deloc. Pur si simplu inca oscilez intre omul politic si cel care ar vrea ca unii sa isi aminteasca, pe pielea lor, ce inseamna guvernarile de dreapta in Romania.”, e mesajul postat de Lia Olguța Vasilescu.