Judecător CSM, despre Kovesi la EPPO: ‘Nu am văzut nicio reacție din partea acelei părți a sistemului pentru că votul a fost politic’

0
50

Magistraţii care au contestat desemnarea Danei Gîrbovan pentru funcţia de ministru al Justiţiei nu au mai avut nimic împotrivă când Laura Codruţa Kovesi a fost votată de politicieni în fruntea Parchetului European. O spune judecătoarea Gabriela Baltag, membră a CSM, care denunţă o dublă măsură în sistemul judiciar.

"Nu-mi place să vorbesc despre această doamnă (Kovesi, n.r.). Nici nu-i pronunț numele. Nu-mi place să vorbesc despre ea deloc. Ca un punct de reflecție aș spune că nu e mult timp de când o colegă a mea a fost propusă ministru al Justiției. Atunci, o parte înfierbântată a sistemului – nu știu de cine înfierbântată – a sărit în sus și a spus că există o atingere politică a magistratului. Ceea ce nu era adevărat. S-a explicat și răs-explicat, dar nimeni nu a vrut să accepte. Acum nu am văzut nicio reacție din partea acelei părți a sistemului pentru că votul a fost politic. Unde este balanța aceea? Pentru unii avem o măsură, iar pentru alții, altă măsură. Din câte știu, cei care au dat un vot pentru procurorul șef european sunt politicieni, nu? Unii din partea politică s-au lăudat chiar că au tras sforile pentru a fi votată doamna în discuție. Iar magistrații care au țipat în cazul nominalizării colegei noastre au tăcut mâlc acum. De ce oare?", afirmă Gabriela Baltag, într-un interviu pentru QMagazine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.