Americanii au avertizat Europa privind o posibilă implicare a Chinei în războiul din Ucraina (presă)

0
76

Departamentul de Stat al SUA a informat statele aliate din Europa că Beijingul este dispus să ofere Rusiei asistență militară în campania de invadare a Ucrainei, spun luni surse citate de Financial Times.

Informările diplomatice trimise de americani nu oferă un orizont de timp legat de când ar putea apărea ajutorul chinez și nici despre nivelul de implicare a Chinei, dacă se va ajunge în acel punct, susțin sursele citate.

Rusia ar fi cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina şi a ocoli sancţiunile occidentale, a informat duminică cotidianul american New York Times.

„SUA răspândesc ştiri false despre China", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, în timpul unei conferinţe de presă zilnice, întrebat despre informaţiile publicate în The New York Times (NYT). "Este complet fals, este pură dezinformare. China şi-a expus clar şi consistent poziţia cu privire la criza din Ucraina. Jucăm un rol constructiv şi evaluăm situaţia în mod imparţial şi independent. A denigra poziţia Chinei nu este un lucru acceptabil", a insistat el, citat de EFE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.