MApN respinge afirmațiile Rusiei despre transportul de arme pentru Ucraina

0
80

Oficialii MApN au catalogat duminică drept „o denaturare grosolană a realității” afirmația forţelor armate ruse potrivit cărora livrări de arme şi de muniţie sunt efectuate prin România către Ucraina, potrivit G4Media.

„Cu privire la afirmațiile care circulă în mediul online, atribuite generalului-colonel Mihail Mizințev, șeful Centrului Național pentru Managementul Apărării din cadrul Statului Major General al forţelor armate ruse, potrivit căruia, căile feroviare, rutiere şi fluviale (pe Dunăre) dintre România și Ucraina ar fi utilizate pentru exportul de cereale ucrainene prin România, și încărcarea mijloacelor de transport respective, la revenirea în Ucraina, cu armament şi muniţii de provenienţă străină, precizăm că aceste alegații reprezintă o denaturare grosolană a realității.

România desfășoară acțiuni concrete de sprijin pentru țara vecină, în special prin hub-ul logistic umanitar de la Suceava, folosit în mod eficient de mai multe state, dar și prin sprijinul concret acordat refugiaților ucraineni care tranzitează țara noastră sau aleg să rămână aici. În ceea ce privește sprijinul economic acordat Ucrainei, inclusiv prin deschiderea unor căi care să permită reluarea exporturilor de cereale, România va continua acțiunile concrete de solidaritate, inclusiv prin asigurarea continuității lanțului de aprovizionare cu produse agricole.

COntinuarea pe stiripesurse.ro