Actor celebru, trimis în judecată, după ce a fost prins beat la volan / De data aceasta, procurorii nu l-au mai iertat

0
67

Paul Diaconescu, celebrul actor care a picat în plasa vânătorului de pedofili „Justițiarul de Berceni”, are probleme cu legea, după ce a fost prins băut la volan. 

Actorul Paul Diaconescu a fost trimis în judecată, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

El a scăpat de acuzațiile de corupere sexuală, după ce a fost prins în fapt de „Justițiarul de Berceni”

Instanța a decis să înceapă procesul în care ar putea primi pedeapsă cu executare

Conform portalului instanțelor de judecată, actorul este acuzat de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. „Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 24.05.2022, în dosarul de urmărire penală nr. 724/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti, privind pe inculpatul DIACONESCU PAUL OCTAVIAN, (..), a administrării probelor şi a efectuării a actelor de urmărire penală. In temeiul art. 342 din Codul de procedură penală constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpat DIACONESCU PAUL OCTAVIAN pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, a decis instanța. Și, cum inculpatul nu a contestat decizia, procesul a început, iar pronunțarea va avea loc luna viitoare.

Recent, Paul Diaconescu a fost filmat de „Justițiarul din Berceni”, un vlogger care se ocupă cu depistarea prădătorilor sexuali din Capitală. Cunoscutul actor trebuia să se întâlnească cu o minoră, după ce au vorbit mai mult timp pe rețelele de socializare. El a încercat să le explice tuturor faptul că nu poate ieși din casă pe timpul zilei din cauza contractului pe care l-a semnat cu producătorii unei emisiuni, astfel că a fost nevoit să iasă noaptea. Deși nu a vrut să fie filmat, Justițiarul din Berceni l-a filmat de la gât în jos, în timp ce el a explicat că nu are nicio treabă cu minora, ci pur și simplu au vorbit pe rețelele sociale. „Eu nu am invitat-o acasă, nu i-am propus nimic indecent. Am vorbit cu ea a doua oară live, am văzut-o la o petrecere. I-am văzut prietenul de atunci. Am întrebat-o dacă mai este cu el, mi-a zis că s-au despărțit. Am zis că cine știe ce se întâmplă, ea vrea să vorbească cu cineva. Mă consideram suficient de matur ca să pot să vorbesc”, a explicat actorul. De asemenea, în filmul de pe Tik Tok se poate auzi cum minora spune: „Te-am întrebat, vrei să fim prieteni sau vrei să avem o relație? Și ai spus relație”.
 

Paul Diaconescu a mai declarat că minora i-a spus să se întâlnească la o oră așa târzie deoarece mama ei dormea și nu o putea vedea că iasă din casă. De asemenea, actorul mai spune că nu i-a zis fetei că pot avea o relație. „Nu ți-am spus că putem să avem o relație consumată, ți-am spus că am putea să vorbim pe bancă la ora asta. Este 1 jumătate noaptea. Ea a spus că poate ieși din casă, că atunci doarme mama ei, că vine pe o bancă să vorbească cu mine la ora asta”, a mai precizat actorul.