Flota rusa de la Marea Neagra va primi 30 de nave militare, submarine si ambarcatiuni auxiliare in urmatorii sase ani, anunta comandantul Fortelor Navale ruse, amiralul Viktor Sirkov, citat de RIA Novosti.
„Flota de la Marea Neagra trebuie sa aiba un dispozitiv complet de nave pentru a putea indeplini toate misiunile incredintate”, a afirmat amiralul Viktor Sirkov, citat de RIA Novosti.
„Nu este vorba de o cursa a inarmarii in scop provocator. Este vorba de o necesitate a Flotei de la Marea Neagra, care nu a mai primit nave de multi ani”, a subliniat amiralul rus.
Potrivit Ministerului rus al Apararii, printre navele care vor fi aduse in Marea Neagra figureaza sase fregate din clasa Grigorovici si sase submarine cu propulsie hibrida (diesel-electric) din clasa Varsavianka.