ONU a comemorat inceputul Primului Razboi Mondial

0
86

Natiunile Unite au comemorat, marti seara, 100 de ani de la inceputul Primului Razboi Mondial in sunetul muzicii lui Beethoven si Ravel, in cadrul unei ceremonii la care au fost citite scrisori ale militarilor si martorilor oculari ai Marelui Razboi.

 Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a amintit ca „Primul Razboi Mondial era menit sa fie ultimul dintre ultimele”, inainte de a inlantui o serie de batalii „gravate in memoria noatra colectiva”: Somme, Dardanele, Ypres, Verdun. „Prea multe persoane continua sa privilegieze optiunea militara in pofida lectiilor istoriei”, a deplans el.

Evenimentul a fost organizat in comun de misiunile franceza si germana la ONU, cu participarea altor 23 de tari.

Declansarea primului conflict mondial „a oferit spectacolul dezolant al infrangerii diplomatiei”, a apreciat ambasadorul german la ONU Harald Braun intr-un comunicat comun franco-german. „Marea lectie din 1914 – valabila astazi, chiar si mai mult decat ieri – este ca dialogul si cooperarea trebuie sa prevaleze in fata confruntarii si izolationismului”.

Primul Razboi Mondial, a subliniat omologul sau francez Gérard Araud, a „demonstrat in mod tragic nevoia unei organizatii internationale care sa reuneasca toate tarile pentru a garanta pacea mondiala”, conducand la crearea Societatii Natiunilor, apoi a ONU.